Parlamentul iranian a depus plângere împotriva preşedintelui Hassan Rohani

Parlamentul iranian a depus plângere împotriva preşedintelui Hassan Rohani

Parlamentul iranian a depus plângere împotriva preşedintelui Hassan Rohani, într-o luptă pentru putere care se intensifică în ţară între aripa dură şi moderaţi, informează DPA.

Deputaţii îl acuză pe preşedinte că nu a respectat legile adoptate de parlament.

După cum a transmis duminică agenţia de ştiri Fars, 190 dintre cei 235 de parlamentari prezenţi au votat pentru depunerea plângerii, fără a furniza alte informaţii sau detalii suplimentare.

Observatorii văd o legătură între vot şi reluarea negocierilor nucleare la Viena, care ar putea necesita un compromis cu inamicul aripii dure, SUA.

La scurt timp după victoria lor în alegerile parlamentare din februarie 2020, parlamentarii aripii dure şi conservatorii au făcut presiune asupra preşedintelui moderat să fie convocat şi, în cele din urmă, să demisioneze.

Aceştia susţin că Rohani a îndepărtat Republica islamică de obiectivele sale ideologice cu politici pro-occidentale şi cu acordul nuclear de la Viena din 2015.

Rohani, la rândul său, a acuzat forţele extremiste din parlament că au sacrificat interesele naţionale pentru luptele interne de putere înaintea alegerilor prezidenţiale din iunie.

Rohani însuşi s-ar putea să nu mai poată candida din nou după două mandate, dar, potrivit observatorilor, reprezentanţii aripiidure vor să reducă la minimum şansele altor candidaţi moderaţi.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”