Parlamentul European şi-a exprimat solidaritatea cu protestatarii din Polonia împotriva limitării dreptului la avort

Parlamentul European şi-a exprimat solidaritatea cu protestatarii din Polonia împotriva limitării dreptului la avort

Parlamentul European a acuzat joi guvernul naţionalist din Polonia că a influenţat inadecvat un tribunal care a decis o interdicţie aproape totală a avorturilor, ceea ce ar arăta că statul de drept s-a prăbuşit în Polonia, relatează Reuters.

PE a adoptat o rezoluţie cu 455 de voturi pentru, 145 împotrivă şi 71 de abţineri, care vine după ce guvernele de dreapta din Polonia şi Ungaria şi-au folosit dreptul de veto pentru a bloca bugetul multianual al UE şi planul de relansare după COVID-19 din cauza condiţionării alocării fondurilor de respectarea statului de drept.

De când a venit la putere în 2015, partidul Lege şi Justiţie (PiS) din Polonia a avut numeroase dispute cu blocul comunitar în privinţa reformelor judiciare, despre care UE susţine că încalcă standardele democratice. PiS a respins aceste acuzaţii.

Sute de mii de polonezi au ieşit pe străzi din 22 octombrie împotriva deciziei Tribunalului constituţional care limitează drastic deja foarte restrictiva lege poloneză privind avortul.

Protestele au prilejuit o revărsare de furie împotriva naţionaliştilor la putere, mulţi criticând reformele juridice despre care afirmau că au permis PiS să aleagă selectiv judecătorii pentru instanţele înalte pentru a adopta decizii controversate.

Rezoluţia PE "subliniază că verdictul în cauză este un nou exemplu al preluării politice a sistemului judiciar şi al colapsului sistemic al statului de drept în Polonia".

De asemenea, textul le cere instituţiilor UE să facă mai mult pentru a sprijini drepturile privind sănătatea reproducerii în statele membre şi grupurile societăţii civile care promovează respectarea statului de drept.

Miercuri, ministrul justiţiei din Polonia, Zbigniew Ziobro, a criticat propunerea preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca Ungaria şi Polonia să sesizeze chestiunea condiţionării fondurilor UE de respectarea statului de drept la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în loc să blocheze bugetul multianual folosindu-şi dreptul de veto.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…