Parlamentul Bulgariei susţine interzicerea loteriilor private

Parlamentul Bulgariei susţine interzicerea loteriilor private

Parlamentul de la Sofia şi-a dat miercuri acordul de principiu asupra unor măsuri de interzicere a loteriilor private şi de extindere a controlului statului asupra pieţei respective, în valoare de un miliard de leva (aproximativ o jumătate de miliard de euro) anual, semnalează Reuters şi BTA.

Măsurile legislative sunt menite să sprijine finanţarea sportului şi să reducă participarea tinerilor la jocurile de noroc.

Conform noii legi, care mai trebuie să treacă prin încă o procedură de vot, companiile private din domeniul loteriilor vor fi înlocuite de Casa Naţională pentru Sporturi (BST), instituţie de stat care îşi va spori astfel veniturile, consacrate în bună măsură finanţării federaţiilor sportive şi a educaţiei fizice.

De asemenea, se interzice vânzarea biletelor de loterie în apropierea şcolilor.

Proiectul de lege a fost propus după ce auditorii de stat au declanşat o anchetă pe baza unor acuzaţii de nereguli financiare grave în domeniul loteriilor, din cauza cărora nu s-au achitat începând din 2014 taxe şi impozite în valoare de cel puţin 210 milioane de leva. Postul naţional de radio, preluat de Reuters, a anunţat că în cadrul anchetei procuratura bulgară a efectuat miercuri percheziţii la sediile comisiei de stat pentru jocurile de noroc şi ale mai multor firme private.

"Introducem un control mai strict asupra celor mai populare jocuri de noroc - loteriile", a declarat deputatul naţionalist Valeri Simeonov, membru al unui partid din coaliţia guvernamentală de centru-dreapta. El a susţinut că "principalul obiectiv al legii este limitarea acestei epidemii (jocurile de noroc - n. red. Reuters) care afectează sănătatea, bugetul şi uneori viaţa jucătorilor".

Proiectul a fost criticat, potrivit Reuters, din cauză că nu afectează publicitatea pentru loterii, deci nu contribuie suficient la limitarea atracţiei jocurilor de noroc în rândul tinerilor. Operatorii de loterii susţin că este vorba de o naţionalizare - idee respinsă însă de ministrul de finanţe Vladislav Goranov. El a afirmat că este vorba mai degrabă de impunerea unui monopol de stat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”