Parlamentul a adoptat proiectul legii bugetului pe 2016

Parlamentul a adoptat proiectul legii bugetului pe 2016

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat miercuri proiectul legii bugetului de stat pe anul 2016. S-au înregistrat 309 voturi pentru și 13 voturi împotrivă.

Numărul amendamentelor admise de plen la acest proiect este de 22, iar cele respinse — 309.

* * *

Pambuccian: Bugetul pe zona dezvoltării tehnicității este absolut mulțumitor

Liderul grupului minorităților naționale din Camera Deputaților, Varujan Pambuccian, a declarat miercuri că bugetul de stat pe anul 2016 este "absolut mulțumitor" pentru dezvoltarea domeniului tehnic.

"Noi am votat bugetul acesta pentru că doar a avea un buget configurat într-un anumit fel nu este în mod automat o garanție că efectele lui în societate vor fi similare cu felul în care el a fost configurat. Din punctul de vedere al zonei de care se ocupă grupul nostru parlamentar cu precădere, și anume cel al dezvoltării tehnicității, e un buget bun, absolut mulțumitor, atât din punctul de vedere al valorilor, cât și din punctul de vedere al conținutului. Sumele care încep să fie îngrijorătoare, dacă vom corobora bugetul cu fiscalitatea, încep să fie cele din zona IMM-urilor și aici aș vrea să vă rog, domnule prim-ministru, să aveți grijă ca IMM-urile să nu fie afectate de o serie de măsuri fiscale care există în momentul de față și care le vor afecta în rău", a afirmat Pambuccian, după votul dat în Parlament proiectului bugetului de stat pe anul viitor.

El a adăugat că este un buget "orientat spre învățământ și cercetare" mai mult decât bugetele din trecut, iar acesta este un lucru pozitiv.

"Vreau să vă mai rog: mare atenție la calitatea celor care gestionează, nu la nivel central, ci în zonele extrem de capilare, fondurile europene. Sunt foarte mulți oameni acolo care nu știu meserie, nu au rea-voință dar nu știu ce trebuie făcut. Acolo trebuie produsă rapid o schimbare, că altfel vom avea o absorbție scăzută și vom vedea organizații falimentate", a precizat Pambuccian.

Fenechiu: Grupul parlamentar național democrat s-a abținut la votul pe bugetul de stat

Grupul parlamentar național democrat s-a abținut la votul exprimat pe proiectul bugetului de stat pe anul viitor, a anunțat miercuri deputatul Daniel Fenechiu.

"Credem că România are nevoie de viziune, are nevoie de măsuri pe termen lung, are nevoie de speranță. Având în vedere toate acestea, Grupul parlamentar național democrat s-a abținut la votarea bugetului pe anul 2016", a afirmat Fenechiu, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

El și-a exprimat speranța că Executivul va reuși să vină cu "acele măsuri care să dea speranță și încredere românilor și mai presus de toate să le genereze încrederea că va veni în România și bunăstarea".

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat miercuri proiectul legii bugetului de stat pe anul 2016. S-au înregistrat 309 voturi pentru și 13 voturi împotrivă.

Erdei Istvan (UDMR): Noi am votat 'da' pentru aspectele pozitive ale legii bugetului

Deputatul UDMR Erdei Istvan a precizat, miercuri, că grupurile Uniunii din cele două Camere ale Parlamentului au votat în favoarea adoptării proiectului bugetului de stat pentru anul 2016 "pentru aspectele pozitive" pe care actul normativ le conține.

"Considerăm noi că această lege a bugetului are și aspecte pozitive și aspecte negative. Noi am votat 'da' pentru aspectele pozitive. Ca să subliniez câteva din aceste aspecte pozitive — o atenție mai mare acordată investițiilor în infrastructura rutieră și cred că mulți dintre dvs. știu că vorbesc despre autostrada Transilvania. (...) Sperăm că noua formulă de echilibrare a bugetelor locale o să aibă un succes mai mare decât cel din 2015. Sperăm că readucerea în rolul lor a consiliilor județene în a echilibra bugetele locale, comunale, orășenești, municipale este un semn pozitiv spre descentralizare", a spus acesta la explicarea votului.

Deputatul UDMR a adăugat că, deși alocările pentru domeniul Educației" nu sunt la nivelul așteptărilor, nu sunt la nivelul celor 6 procente din PIB", parlamentarii Uniunii își exprimă speranța că sumele alocate vor fi suficiente pentru "a duce la îndeplinire cele prevăzute în Legea Educației".

"Salutăm alocările sumelor pentru sprijinirea activității organizațiilor minorităților naționale. Referitor la legea bugetului de asigurărilor sociale, este un act de curaj din partea Guvernului că al doilea an consecutiv nu respectă Legea pensiei în calcularea punctului de pensie, ci are curajul să îl mărească. Avem o creștere de la 4,3% cât a rezultat din formula aplicată la 5% și pentru asta am considerat că vom vota această lege", a mai spus Erdei Istvan.

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat miercuri proiectul legii bugetului de stat pe anul 2016.

S-au înregistrat 309 voturi pentru și 13 voturi împotrivă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…