Parlamentarii britanici au respins un Brexit fără acord

Parlamentarii britanici au respins un Brexit fără acord

Parlamentarii britanici au respins printr-un vot extrem de strâns, miercuri seara, opţiunea unui Brexit fără acord, vot ce deschide calea pentru formularea unei cereri de amânare a ieşirii Marii Britanii de UE, informează agenţiile Reuters şi AFP.

312 de parlamentari britanici au votat în favoarea amendamentului A, în timp ce 308 de parlamentari au votat împotrivă.

Amendamentul A, prezentat de Caroline Spelman şi susţinut de parlamentari din mai multe partide, exclude un Brexit fără acord, în orice circumstanţă.

Votul de miercuri a avut loc după ce cu o zi înainte Parlamentul Regatului Unit a respins ultima versiune de acord privind Brexit-ul susţinută de guvernul de la Londra. Pentru acord - modificat faţă de versiunea din noiembrie anul trecut şi respinsă deja în ianuarie - au votat 242 de parlamentari, iar împotrivă 391. Înfrângerea suferită de premierul Theresa May a fost categorică, deşi mai puţin severă decât cea de la începutul anului, când au fost doar 202 de voturi în favoarea acordului şi 432 împotrivă.

În condiţiile în care parlamentarii au respins miercuri un Brexit fără acord, joi seara va urma un alt vot privind autorizarea guvernului britanic de a solicita o prelungire a validităţii Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care a fixat data retragerii pe 29 martie după o perioadă de negociere de doi ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...