Parlamentare2020/ Orban: Majoritatea ţărilor sunt deschise la organizarea de secţii de votare; un rezultat - până săptămâna viitoare

Parlamentare2020/ Orban: Majoritatea ţărilor sunt deschise la organizarea de secţii de votare; un rezultat - până săptămâna viitoare

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, referitor la alegerile parlamentare în diaspora, că sunt puţine ţări care impun restricţii în privinţa organizării secţiilor de votare, menţionând că până săptămâna viitoare va fi cunoscut un rezultat în această privinţă, dar că deciziile depind de evoluţia epidemiei în aceste ţări.

"Vom avea un rezultat privitor la secţiile de votare şi mai ales la regulile care trebuie respectate în materie de derulare a procesului electoral într-un orizont de timp, sfârşitul săptămânii, începutul săptămânii viitoare. Există posibilitatea să nu fie definitive aceste decizii, pentru că nu putem anticipa care este evoluţia epidemiei în anumite ţări în care există o diasporă românească numeroasă. Dar noi suntem în negocieri serioase şi pot să vă spun de pe acum că foarte puţine pun restricţii, marea majoritate a ţărilor sunt deschise la organizarea de secţii de votare. Sigur, rămâne să stabilim condiţiile efective în care urmează să se organizeze secţiile de votare, să se deruleze procedura de vot, inclusiv legat de faptul că acolo unde există restricţii de circulaţie să se permită cetăţenilor români care se duc la secţia de votare să fie o excepţie la restricţiile de circulaţie", a afirmat Orban după o vizită la Transgaz, întrebat în legătură cu votul cetăţenilor din afara ţării la alegerile parlamentare din 6 decembrie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor