Parlamentare2020/ EFOR: Până pe 20 noiembrie, s-au declarat 62 de milioane lei contribuţii pentru finanţarea campaniei

Parlamentare2020/ EFOR: Până pe 20 noiembrie, s-au declarat 62 de milioane lei contribuţii pentru finanţarea campaniei

Competitorii electorali au declarat, până la data de 20 noiembrie, contribuţii în valoare totală de 62.715.248 lei pentru campania pentru alegerile parlamentare, dintre care 48.133.481 lei provin de la candidaţi, iar restul de la partid, potrivit unui raport Expert Forum (EFOR), realizat în baza situaţiei publicate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente .

Potrivit EFOR, pe 13 noiembrie, suma totală era de 28.395.211 lei.

"Au declarat contribuţii 43 de competitori, dintre care 21 independenţi. Doar patru competitori au contribuit cu bani din fonduri private ale partidului, reprezentând suma totală de 3.581.767 lei (PLUS, PSD, USR, Pro România). Partidul Naţional Liberal este singurul care a folosit subvenţii, în valoare de 11 milioane de lei. Împrumuturile reprezintă aproape un sfert din contribuţiile candidaţilor. Cele mai mari împrumuturi au fost înregistrate de PSD (3,7 milioane), PNL (3,4 milioane) şi PMP (2,1 milioane). PSD a contribuit cu 38% din fonduri, PNL cu 32% din total, PMP cu 10%, iar Pro România cu aproape 9%, ceea ce înseamnă că patru partide au adus 90% din banii din campania electorală", se arată în raport.

Cea mai mare contribuţie pentru campania electorală a unui candidat independent, Erwin Albu, a fost de 150.000 lei, urmată de contribuţii de câte 100.000 de lei pentru Virgil Baciu şi Gabriel Oprea.

Conform datelor publicate de AEP, nivelul total al contribuţiei pentru fiecare competitor electoral este: PNL (24.160.880 lei), PSD (19.874.273 lei), PMP (6.656.636 lei), Pro România (5.666.800 lei), USR (3.022.507 lei), PLUS (1.659.300 lei), UDMR (770.610 lei).

EFOR reaminteşte că fondurile pentru campanie pot proveni din surse private ale candidaţilor sau din contribuţii ale partidelor, în completarea acestora, până la contravaloarea a 60 de salarii minime brute pe ţară. De asemenea, partidul politic, alianţa politică sau organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale poate contribui la campania electorală proprie cu până la 10 salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat. Conform unui amendament din septembrie la Legea 334/20068, partidele politice pot folosi subvenţiile pentru campania electorală.

"Costurile de campanie sunt rambursate dacă nu există încălcări ale legislaţiei şi dacă un competitor primeşte cel puţin 3% din voturile valabil exprimate la nivel naţional sau de circumscripţie pentru ambele camere, după caz (sau într-o circumscripţie, pentru independenţi), sau dacă primeşte un mandat de deputat în cazul organizaţiilor minorităţilor naţionale. Pe scurt, campania electorală este finanţată fie din subvenţii, care nu se mai decontează (şi se foloseşte un cont bancar separat), fie din banii proprii ai competitorilor, care se decontează în condiţiile arătate anterior. Cu alte cuvinte, campania electorală este finanţată aproape exclusiv din bani publici", precizează EFOR.

Expert Forum susţine că baza de date despre finanţarea campaniei electorale conţine "doar informaţiile generice" şi solicită Autorităţii Electorale Permanente să publice date cât mai detaliate despre cei care au adus contribuţii.

"Spre deosebire de alegerile locale, când au fost publicate contribuţiile individuale ale candidaţilor, la parlamentare baza de date conţine doar informaţiile generice, la nivel de competitor electoral, adică 43 de rânduri. Considerăm că lipsa acestor date reprezintă o reducere a transparenţei procesului. EFOR a solicitat AEP să publice aceste date, iar instituţia ne-a transmis că vor fi publicate, fără a se comunica un termen precis. Credem că aceste date trebuie publicate cât mai detaliat, pentru a asigura un grad mai ridicat de transparenţă, chiar în timpul procesul electoral şi nu mai târziu, după ce se termină alegerile. Atragem atenţia asupra faptului că suntem la mijlocul campaniei electorale, avem contribuţii de 62 de milioane de lei, dar nu există niciun fel de informaţii despre cine a adus aceste contribuţii în campanie", se arată în preambulul analizei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…