Parlament: Persoanele cu handicap au scăpat de calvarul Comisiilor de reevaluare

Parlament: Persoanele cu handicap au scăpat de calvarul Comisiilor de reevaluare

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care persoanele cu deficienţe funcţionale şi/sau cu defecte structural anatomice într-un stadiu ireversibil vor fi excluse de la obligativitatea evaluărilor periodice stabilite de lege.

Deputaţii au modificat art.59 din Legea nr.448/2006 privind Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Iniţiatorul unic al proiectului de lege este deputatul PSD, Mircea Drăghici.

„Articolul 59 din legea crea confuzii, în sensul că şi după anul 2009 Comisiile chemau la reevaluări persoanele cu handicap. Împreună cu ministerul Muncii am conceput două noi alineate prin care se specifică în ce situaţii persoanele cu handicap sunt rechemate la comisii, şi anume: atunci când sunt sesizări că diagnosticul a fost pus greşit şi când starea de sănătate se înrăutăţeşte şi bolnavii vin de bunăvoie la Comisie pentru a fi reîncadraţi într-un grad de handicap superior“, a declarat pentru „adevarul.ro“, Mircea Drăghici.

În principiu, o astfel de lege va preveni situaţii revoltătoare precum cea de anul trecut, de la Ploieşti, când mai mulţi bolnavi cu handicap au fost nevoiţi să se chinuie pentru a urca scările sediului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova.

Irimia: „Tot se va mai găsi cineva care să-i cheme la câte o evaluare“

Preşedintele Federaţiei Asociaţiei Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia, este de părere că prin această modificare a legii s-a făcut un pas către normalitate, dar că acest lucru nu va amplifica atenţia asupra acestor persoane cu handicap.

„Lupta pacienţilor cu sistemul este departe de a se fi încheiat, mai ales în ceea ce priveşte încadrarea într-un anumit grad de handicap. Avem legi peste legi care spun acelaşi lucru, dar coerciţie este zero. Tot se va mai găsi cineva care să-i pună pe drumuri pe aceşti oameni realmente suferinzi“, a comentat pentru „adevarul.ro“ Cezar Irimia.

La nivel naţional, numărul total al persoanelor cu handicap din România era în martie 2013, de aproape 700.000.Cele mai multe persoane cu handicap sunt înregistrate în municipiul Bucureşti, urmat de judeţul Prahova, arată ultimele date ale Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

Din totalul persoanelor cu handicap, 97,6% (683.007 persoane) se aflau în îngrijirea familiilor şi/sau trăiau independent (neinstituţionalizate) şi 2,4% (16.773 persoane) se aflau în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu handicap (instituţionalizate), coordonate de MMFPSPV, prin Direcţia Protecţia Persoanelor cu Handicap.

Regiunile de Nord-Vest, Sud-Muntenia şi Vest înregistrau cele mai mari rate ale numărului persoanelor cu handicap raportate la 100 de locuitori.

Pe judeţe şi municipii, numărul cel mai mare de persoane cu handicap se înregistra în municipiul Bucureşti (57.866 persoane) urmat de judeţul Prahova (37.353 persoane), iar cel mai mic număr se înregistra în judeţul Covasna (4.660 persoane). Pe de altă parte, numărul persoanelor cu handicap grav reprezenta 33,43% din total (faţă de 33,54% la 31 decembrie 2012), cele cu handicap accentuat 54,20% (faţă de 54,10% la 31 decembrie 2012), iar cele cu handicap mediu şi uşor 12,37% (faţă de 12,36%).

Potrivit legii, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”