Parisul, zguduit de o crimă înfiorătoare. Cadavrul tranșat al unei femei, găsit într-un parc. Istoricul sumbru al locului

Parisul, zguduit de o crimă înfiorătoare. Cadavrul tranșat al unei femei, găsit într-un parc. Istoricul sumbru al locului

Saci cu părți din corpul unei femei au fost descoperite în parcul Buttes-Chaumont din Paris. Polițiștii au deschis o anchetă după macabra descoperire și spun că inclusiv capul era dezmembrat. Locul unde a fost găsit este renumit ca locație pentru filmele polițiste franceze.

Crimă într-un parc din Paris   FOTO Profimedia

Crimă într-un parc din Paris FOTO Profimedia

Parcul Buttes-Chaumont a fost închis marți după ce au fost descoperiți cel puțin doi saci care conțineau carne și oase din corpul unei femei „europene sau nord-africane”.

Prima pungă a fost găsită luni, într-o zonă pe care muncitorii din parc o folosesc pentru a arunca deșeuri”, a declarat o sursă din cadrul anchetei, potrivit standard.co.ok . „Era ascunsă sub o grămadă de frunze, iar înăuntru era o secțiune de corp tăiată de sub piept până la genunchi”, continuă sursa.

Poliția a fost chemată, iar luni după-amiază târziu a fost lansată o căutare mai amplă, care a implicat ofițeri criminaliști.

Al doilea sac, găsit marți dimineață

Marți dimineață, capul dezmembrat al femeii a fost găsit la capătul unei linii de cale ferată dezafectate din parc.

Crimă în Paris FOTO Profimedia

Crimă în Paris FOTO Profimedia

Polițiștii au stabilit că femeia fusese îmbrăcată în blugi albaștri cu decorațiuni florale la nivelul coapsei drepte. „Era o europeană sau nord-africană”, a declarat o altă sursă pentru cotidianul Le Parisien. „Nici vârsta, nici mărimea sau constituția ei nu au putut fi încă determinate”.

Procurorii din Paris au confirmat că a fost deschisă o anchetă pentru crimă. „Cadavrul nu era în stare de putrefacție, ceea ce pare să ateste o moarte recentă”, a declarat un purtător de cuvânt.

Acesta a mai declarat că marți seara va fi efectuată o autopsie, iar între timp, mii de ore de filmare a camerelor de supraveghere din jurul parcului sunt studiate pentru a găsi indicii.

Istoricul sumbru al locului

Buttes-Chaumont, care înseamnă „dealul pleșuv”, a fost timp de trei secole, până în 1760, un loc unde erau expuse cadavrele criminalilor spânzurați după execuție.

A fost transformat în parc în anii 1860 și ornat cu diferite obiective, inclusiv un Templu al lui Sibylle, o imitație a Templului lui Vesta, cocoțat pe o mică stâncă deasupra unui lac artificial.

Filmele filmate în parc variază de la Contractul de la Marsilia (1974) la Cadavrul ucigaș (1913)

Descoperirea părților de corp vine la patru luni de la răpirea și uciderea unei fete de 12 ani în apropiere de Buttes-Chaumont.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”