Părintele Cleopa despre cei care nu țin postul: „Să-mi dai brânză, să-mi tai pui. Dracul îl pune să zică aşa“ VIDEO

Părintele Cleopa despre cei care nu țin postul: „Să-mi dai brânză, să-mi tai pui. Dracul îl pune să zică aşa“ VIDEO

Se împlinesc 111 ani de la nașterea părintelui Ilie Cleopa, unul dintre cei mai carismatici monahi și duhovnici, cel care obișnuia să le ureze credincioșilor, „Mânca-v-ar Raiul !”. Învățăturile cunoscutului teolog și arhimandrit despre post sunt memorabile.

Suntem în Postul Paștelui, iar în Săptămâna Patimilor, care începe după Florii, postul devine mai aspru. Despre cum se ține cu adevărat această perioadă de primenire a sufletelor pentru marea sărbătoare de duminică, prin pocăinţă, meditaţie şi rugăciune, preoții amintesc în fiecare an.

„Dar nu la acela care zice că «nu-mi place fasole şi varză, eu vreau şuncă»”

Memorabile sunt însă vorbele. Părintele Ilie Cleopa (1912-1998), de la Mănăstirea Sihăstria, Neamţ, supranumit „Duhovnicul Moldovei“, a știut să explice cu tâlc rolul postului în viaţa credincioşilor.

„Biserica nu e omorâtoare de oameni, e omorâtoare numai de patimi. Dacă cineva e prea bătrân, prea slab sau bolnav, Biserica îngăduie şi dezleagă postul. Dar nu la acela care zice că «nu-mi place fasole şi varză, eu vreau şuncă». Nu pentru acela dezleagă Biserica. Aceluia ştii ce trebuie să-i faci? Să nu-i dai vreo trei zile mâncare şi când îi vei da mămăligă cu ceapă o să i se pară că sunt cozonaci“, spunea duhovnicul în cartea „Ne vorbeşte părintele Cleopa“, volum îngrijit de Arhimandritul Ioanichie Bălan, ucenic al părintelui.

Părintele obișnuia să vorbească din experiența sa îndelungată de călugăr, preot, stareț, sihastru și profund cunoscător al Sfintelor Scripturi.

Așa a vorbit și despre post, și când a relatat despre vremea marii secete din 1947, când omul trăia cu o mână de urzici şi cu un cartof, dacă le găsea şi pe acelea.

Şi acum, când are fasole şi cartofi, şi orez, şi compot, şi îi face mâncare femeia, ba îi prăjeşte şi cu untdelemn, zice: „Nu, să-mi dai brânză, să-mi tai pui. Dracul îl pune să zică aşa. Nu te potrivi la asta“, explica duhovnicul.

„Să postim şi cu limba, să postim şi cu ochii“

În volumul „Ne vorbeşte părintele Cleopa“, duhovnicul amintea că postul este de două feluri: duhovnicesc şi trupesc.

„Postul duhovnicesc este acesta: să postim şi cu limba, să postim şi cu ochii. Limba să nu vorbească minciuni, nedreptăţi şi cuvinte putrede şi stricăcioase; ochii să nu privească cele spre sminteală; urechea să se înfrâneze de a auzi cântece lumeşti; mâna să postească, să nu iscălească zapise nedrepte sau pâră, sau să altă nedreptate“.

Postul trupesc - adică abţinere de la băut mult şi înfrânare de la mâncăruri de carne, brânză, ouă, lapte, untdelemn, iar cei căsătoriţi trebuie să ducă viaţa curată şi cinstită - nu e de folos fără cel duhovnicesc, spunea arhimandritul.

Nu ajută nimic postul trupesc fără cel duhovnicesc. Şi diavolii postesc (...), dar tot diavoli sunt“, arăta „Duhovnicul Moldovei”.

Părintele Cleopa s-a născut pe 10 aprilie 1912 în judeţul Botoşani, la Suliţa.

În 1929, a intrat, împreună cu un frate, în obştea Schitului Sihăstria, Neamţ.

După 1948, urmărit fiind de Securitate, se retrage şase luni în munţi.

Ulterior este numit stareţ. Aflat în continuare în vizorul autorităţilor, între 1952-1954 se retrage în Munţii Stănişoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După doi ani este readus la aşezământ, însă în 1959 se retrage pentru a treia oară în codri, unde rămâne peste cinci ani.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...