Parchetul rus cere 23 de ani de închisoare pentru regizorul ucrainean Oleg Sențov

Parchetul rus cere 23 de ani de închisoare pentru regizorul ucrainean Oleg Sențov

Parchetul rus a cerut miercuri 23 de ani de închisoare pentru regizorul ucrainean Oleg Sențov, care s-a opus anexării Crimeii la Rusia și este judecat de justiția rusă pentru 'terorism', relatează AFP. Procurorul tribunalului din Rostov-pe-Don a cerut de asemenea 12 ani de închisoare pentru Alexandr Kolcenko, judecat, la fel ca și Sențov, pentru 'terorism, organizarea unui grup terorist și trafic de arme'.

Arestat în mai 2014 la domiciliul său din Crimeea, Oleg Sențov, în vârstă de 39 de ani, este acuzat că a coordonat un grup de activiști afiliați mișcării paramilitare ultranaționaliste ucrainene Pravîi Sektor (Sectorul de Dreapta), care, conform Moscovei, avea ca misiune să atace organizațiile proruse și infrastructurile din peninsulă.

În timpul unei ședințe de judecată a fost prezentată și o înregistrare video despre care autoritățile ruse afirmă că arată un atac al Pravîi Sektor asupra biroului unui partid prorus.

În replică, avocatul lui Sențov a subliniat în pledoaria sa că acesta din urmă nu a participat la crearea niciunei organizații teroriste și nici nu a pus vreodată la cale atacuri teroriste.

Dar alți doi acuzați în același dosar au fost deja condamnați de justiția rusă la șapte ani de închisoare.

European Film Academy, o asociație ce grupează circa 3.000 de profesioniști din domeniu cinematografic, a lansat marți o nouă petiție de sprijin, cerând justiției ruse să-l elibereze și să-l reabiliteze pe regizorul ucrainean . AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin