Parchetul ICCJ vrea documentele Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile de la Nana

Parchetul ICCJ vrea documentele Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile de la Nana


Procurorul şef secţie Camelia Sutiman a cerut conducerii Camerei Deputaţilor să pună la dispoziţie documentele Comisiei Nana, preşedintele Camerei Valeriu Zgonea arătând, miercuri, că toţi membrii BP au fost de acord, dar că solicitarea va fi trimisă înapoi pentru a fi făcută de procurorul general.

Camelia Sutiman, procuror şef Secţie urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, a cerut Biroului Permanent al Camerei să pună la dispoziţie de îndată toate documentele pe care Comisia Nana le-a analizat şi raportul comisiei.

”Constituţional, comunicarea între Parchetul general şi preşedintele Camerei se face instituţional prin ministrul Justiţiei şi prin procurorul general. Noi am aprobat de principiu să punem la dispoziţie toate documentele, dar, din punct de vedere regulamentar, am returnat acest document rugându-l pe pocurorul general să emită această cerere sub semnătura domniei sale. Sunt două erori de fond, în primul rând nu Biroul Camerei ia această decizie, ci Biroul reunit şi scrisoarea trebuia trimisă procedural de către procurorul general către Birourile reunite ale Camerei şi Senatului pentru a fi discutate în Biroul reunit, astfel încât documentele să fie scoase din arhiva Senatului pentru a fi puse la dispoziţia Parchetului general, a procurorului şef care se ocupă de acest caz”, a precizat Zgonea, după şedinţa Biroului permanent al Camerei.

Zgonea a arătat că el crede că într-o perioadă foarte scurtă procurorul general va trimite scrisoarea oficială şi atunci, împreună cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va convoca Birourile Permanente reunite pentru a pune cât mai rapid la dispoziţie aceste documente.

El a mai spus că, în acest sens, i-a trimis o scrisoare procurorului general pentru a-i explica că cererea trebuie făcută constituţional.

”În rest, noi suntem de acord, vom vota toţi din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor pentru transmiterea de îndată a acestor documente, când scrisoarea va veni oficial”, a mai spus Zgonea.

”Legea ne obligă să punem la dispoziţie de îndată aceste documente şi eu cred că în maximum o săptămână documentele vor fi puse la dispoziţie”, a adăugat Zgonea.

Comisia de anchetă Nana a făcut audieri în acest caz, însă raportul comisiei nu a putut fi supus dezbaterii plenului Parlamentului deoarece Parchetul a început o anchetă penală.

În 10 iunie, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, declara, după o şedinţă a Birourilor permanente reunite, că activitatea comisiei privind terenurile de la Nana şi-a încheiat activitatea, iar draftul de raport, care nu e public şi nici votat de plenul comun, e pus la dispoziţia Parchetului dacă îl doreşte.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”