Parchetul Germaniei a pus sub acuzare 12 presupuşi neonazişti care pregăteau atentate

Parchetul Germaniei a pus sub acuzare 12 presupuşi neonazişti care pregăteau atentate

Parchetul General al Germaniei a pus sub acuzare 12 presupuşi extremişti de dreapta, suspectaţi că puneau la cale atentate împotriva unor responsabili politici, refugiaţi şi musulmani pe teritoriul german, potrivit unor surse judiciare, informează joi AFP.

Cele 12 persoane sunt acuzate că au participat la o "organizaţie teroristă" sau că au susţinut-o, precum şi de "încălcarea legislaţiei asupra armelor", au precizat sursele, confirmând astfel o informaţie a postului de televiziune regional SWR.

Data procesului ar urma să fie fixată de Tribunalul din Stuttgart.

Grupusculul, creat în septembrie 2019, a fost destructurat în februarie, iar membrii lui au fost încarceraţi în cadrul unei ample anchete antiteroriste, marcată de o serie de percheziţii pe întreg teritoriul Germaniei. Unul dintre ei s-a sinucis între timp în închisoare, potrivit mass-media.

Obiectivul grupului era de a comite atentate împotriva unor personalităţi politice, solicitanţi de azil şi musulmani, pentru a provoca nişte "condiţii similare unui război civil" în Germania, a anunţat Parchetul la acea dată.

Membrii grupului, toţi cetăţeni germani, s-au adunat de mai multe ori pentru a discuta despre planurile lor şi comunicau regulat pe grupuri de mesagerie.

Potrivit unor cercetări demarate de publicaţia Bild şi săptămânalul Der Spiegel, grupusculul viza mai ales locuri de cult musulmane în timpul rugăciunilor, după modelul atentatului de la Christchurch, în Noua Zeelandă, soldat cu moartea a 51 de persoane în două moschei, anul trecut. Ei intenţionau să utilizeze în special arme semiautomate.

Anchetatorii au aflat despre proiectul lor datorită unui informator infiltrat în grup.

În timpul percheziţiilor, ei au găsit cuţite, arbalete, grenade, dar şi o armă de vânătoare şi un pistol.

Autorităţile germane sunt îngrijorate de ascensiunea terorismului, mai ales de extremă dreapta, după uciderea unui parlamentar german pro-migranţi, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului federal Angela Merkel, în iunie 2019.

În luna octombrie a aceluiaşi an, un neonazist a încercat să comită un atentat într-o sinagogă din Halle. Pentru că nu a reuşit să pătrundă în sinagogă, el a ucis o femeie ce trecea pe lângă şi un client al unui restaurant de kebab.

Ministrul afacerilor interne al Germaniei, Horst Seehofer, a anunţat ulterior înfiinţarea a circa 600 de noi posturi de poliţişti care să lupte împotriva "ameninţării crescânde" a terorismului de extremă dreapta. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...