Parchetul General deschide un dosar penal în legătură cu agresarea ministrului Energiei de către George Simion

Parchetul General deschide un dosar penal în legătură cu agresarea ministrului Energiei de către George Simion

Parchetul General a anunţat marţi că s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, în legătură cu incidentul de luni din Parlament, când deputatul George Simion, copreşedinte al AUR, l-a agresat pe ministrul Energiei, Virgil Popescu.

"La data de 8 februarie 2022, urmare a sesizării din oficiu în conformitate cu art. 292 din Codul de procedură penală, la nivelul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 şi 2 Cp, şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 Cp. În fapt, în urma materialelor de presă apărute în ziua de 7 februarie, s-a reţinut că numitul George Simion, deputat în Parlamentul României, în timpul şedinţei Camerei Deputaţilor din aceeaşi zi s-a deplasat la tribuna plenului Camerei în timp ce ministrul Energiei îşi susţinea discursul la moţiunea simplă împotriva sa, agresându-l pe acesta", anunţă Parchetul General, într-un comunicat de presă.

Şedinţa de plen de luni a Camerei Deputaţilor în care se dezbătea moţiunea simplă a USR a fost suspendată, după ce discursul ministrului Energiei, Virgil Popescu, a fost întrerupt de George Simion, lider al AUR, care a mers la tribună şi l-a luat de braţ, având şi un schimb de replici cu Popescu.

În timpul discursului ministrului Popescu, George Simion a vociferat din sală.

"Pot să-i spun domnului Simion să se ducă la domnul Putin să ieftinească gazul?", i-a transmis Popescu lui Simion.

În replică, acesta a venit la tribună şi l-a bruscat pe Popescu, numindu-l 'hoţ'.

Ulterior, ministrul Virgil Popescu a anunţat că va depune plângere penală împotriva liderului AUR, George Simion, ca urmare a comportamentului agresiv pe care acesta l-a avut la adresa lui în cadrul dezbaterii moţiunii de cenzură.

"Vorbim de o formă de violenţă manifestată în Parlamentul României, la adresa unui ministru. Dar nu contează atât de mult dacă sunt ministru. Vorbim aici de manifestări de violenţă verbală la adresa altui om, de instigare la ură, la nesupunere, la un comportament iraţional. Iar faptul că îşi legitimează aceste porniri "barbare" prin suportul cetăţenilor, mi se pare un gest abject şi o ameninţare, pe care nu putem să o trecem uşor cu vederea. (...) Acest spectacol grotesc, pe care l-a pus în scenă astăzi la adresa mea, nu are cum să aibă ceva pozitiv. Nu voi alimenta ura cu ură! Dar cred că liderul AUR trebuie să fie sancţionat pentru ceea ce a făcut astăzi. De aceea anunţ că voi depune plângere penală. Cred că ne dorim cu toţii o societate civilizată, în care aleşii din Parlament să nu aibă ieşiri cu tentă violentă", a scris Virgil Popescu pe pagina sa de Facebook. AGERPRES/ (AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”