Parchetul General: Declaraţiile judecătorului Constantin Udrea sunt opinii personale şi părtinitoare

Parchetul General: Declaraţiile judecătorului Constantin Udrea sunt opinii personale şi părtinitoare

Conducerea Parchetului General susţine că declaraţiile judecătorului Constantin Udrea de la Curtea Militară de Apel Bucureşti sunt opinii personale şi părtinitoare, fiind făcute în contextul în care procurorul general Augustin Lazăr a depus anterior două sesizări pe numele judecătorului la Inspecţia Judiciară.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, la data de 20 decembrie 2017, Augustin Lazăr a sesizat Inspecţia Judiciară, în vederea efectuării de verificări cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) şi t) din Legea nr. 303/2004 de către judecătorul Constantin Udrea, însă această sesizare a fost respinsă de Inspecţia Judiciară.

De asemenea, Augustin Lazăr a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a se efectua verificări cu privire la comiterea de către judecătorul Constantin Udrea a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) şi t) din Legea nr. 303/2004, sesizare clasată de către Inspecţia Judiciară.

"Declaraţiile publice ale judecătorului militar Udrea Constantin trebuie interpretate în contextul expus anterior, cel al existenţei unor sesizări adresate Inspecţiei Judiciare de către procurorul general al PÎCCJ referitoare la conduita acestuia. Conducerea PÎCCJ consideră că afirmaţiile judecătorului reprezintă opinii personale, părtinitoare şi, totodată, atrage atenţia asupra unei posibile încălcări a obligaţiei de rezervă impusă magistratului, în condiţiile în care are spre soluţionare cauze în care pot fi incidente aspecte pe care le critică, iar abordările acestuia nu s-au situat la nivel de principiu, ci au constat în afirmaţii punctuale, pentru care nu a prezentat dovezi", declară Parchetul General.

Constantin Udrea a declarat recent la o emisiune de la TVR că Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General doreşte menţinerea protocoalelor secrete încheiate cu SRI, iar şeful acestei secţii, Gheorghe Coşneanu, este un apropiat al unui serviciu secret.

Ulterior, el a spus într-un interviu că în centrul protocoalelor se află SRI, iar punerea în aplicare a acestor protocoale "constituie crimă organizată".

În plus, judecătorul spunea că, în activitatea sa, a găsit documente ce conţineau nume de procurori acoperiţi, ofiţeri ai SRI. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…