Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat, miercuri, că a cerut revizuirea deciziei de achitare a inculpaţilor în dosarul disidentului Gheorghe Ursu.

„În cauza cunoscută generic sub denumirea de 'Dosarul Ursu', în care PÎCCJ - Secţia parchetelor militare a dispus trimiterea în judecată pe data de 1 august 2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat în cursul zilei de astăzi (miercuri - n.r.) o cerere de revizuire a hotărârii de achitare a inculpaţilor, rămasă definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 27 iulie“, conform unui comunicat al PICCJ transmis AGERPRES.

În cuprinsul cererii de revizuire, menţionează sursa citată, procurorii Secţiei judiciare din cadrul PÎCCJ au arătat că aceasta se bazează pe fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei privind pe disidentul anticomunist Gheorghe Ursu.

"În mod concret, pe 19 septembrie, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie înscrisuri conţinând date şi informaţii, însoţite de detalii tehnice apreciate ca absolut relevante şi necesare înţelegerii datelor prezentate, referitoare la fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, acestea fiind completate pe 26 octombrie cu o serie de noi documente", spune Parchetul.

Totodată, în vederea documentării imparţiale şi competente a realităţilor regimului comunist, cu precădere în ceea ce priveşte funcţionarea aparatului de represiune a acestuia, dar şi a celorlalte instituţii ale regimului, PÎCCJ menţionează că a solicitat acordarea sprijinului ştiinţific al Academiei Române, prin intermediul Institutului de Istorie "Nicolae Iorga", precum şi al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în calitatea sa de agenţie guvernamentală specializată în investigarea crimelor comunismului.

Astfel, PICCJ precizează că la data de 20 octombrie a fost înaintat Materialul documentar întocmit de IICCMER, în colaborare cu Institutul de Istorie "Nicolae Iorga", însoţit de un material sintetic referitor la cazuistica şi încălcările drepturilor omului în România în perioada 1980-1989.

"Aşa cum se evidenţiază în cererea de revizuire, faptele şi împrejurările noi relevante din aceste materiale susţin o cu totul altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţă şi se circumscriu adevărului istoric, care a stabilit că represiunea a fost o trăsătură permanentă a regimului comunist, conflictul dintre societate şi regim a reprezentat o constantă, regimul a continuat practicarea politicilor restrictive, interzicând orice manifestare publică pe care o considera drept un pericol la adresa stabilităţii sale şi disimulând represiunea politică prin folosirea anchetelor penale instrumentate de Miliţie, ca paravan al acţiunilor de poliţie politică", explică Parchetul General.

Prin urmare, prin raportare la documentele menţionate, procurorii au apreciat că rezultă date şi împrejurări noi care nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei şi care pot conduce la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, solicitând Curţii de Apel Bucureşti admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate şi, rejudecând, condamnarea a doi dintre inculpaţi şi încetarea procesului penal faţă de cel de-al treilea (decedat în timpul judecăţii) pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase, arată PICCJ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, pe 27 iulie, achitarea definitivă a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase.

Instanţa supremă a respins, ca nefondate, apelurile depuse de procurori şi Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu , fiind menţinută decizia de achitare aplicată în octombrie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti.

Gheorghe Ursu a fost inginer de construcţii, poet şi scriitor, care s-a opus felului în care regimul comunist reconstruia Bucureştiul devastat după cutremurul din martie 1977. El a făcut cunoscut acest lucru la Europa Liberă, fapt care l-a adus în atenţia Securităţii. A fost arestat la 21 septembrie 1985, fiind acuzat că deţine 17 dolari. În urma bătăilor primite în închisoare, a murit la 17 noiembrie 1985.

Andrei Ursu, fiul disidentului anticomunist , a relatat cum a aflat de moartea tatălui său: „M-au sunat de la circa de Miliţie a sectorului 6, ca şi pe 21 septembrie când mă anunţaseră că a fost arestat. Acum era pe 19 noiembrie, pe seară, la două zile după ce murise de fapt. La telefon o voce oficială mi-a spus: „Eşti fiul lui Gheorghe Ursu, care e arestat? A decedat şi...“. Atunci am aruncat telefonul. L-am reluat totuşi după un minut. Omul mi-a strigat, pe un ton dur să stau cuminte că e un lucrător la uşă, să-i deschid, să-mi aducă ceva la cunoştinţă. Am deschis uşa, am văzut miliţianul în prag şi în clipa aia n-am mai ştiut ce fac şi am ridicat bicicleta pe care o ţineam pe hol şi am aruncat-o după sectoristul respectiv, care a fugit. Imediat, m-au sunat de la Circă din nou şi mi-au spus tot pe un ton nervos să mă prezint a doua zi la Jilava, să preiau efectele tatei“.

„Efectele“ se reduceau la „Hainele lui, toate pătate cu sânge, până şi prosopul. Erau, practic, hainele cu care fusese arestat. Cămaşa era sfâşiată la spate. Pe toate le-am lăsat, atunci când am plecat din ţară, în noiembrie 1996, unei mătuşi care stătea în Drumul Taberei, la Favorit. În martie ’90, când ne-am întors prima dată în ţară, ne-a spus, încă timorată, că le-a aruncat imediat. Nu i-am reproşat niciodată mătuşii mele acest lucru. Mă simţisem cumva vinovat că ar fi putut avea necazuri din cauza lor. Am regretat însă că n-am găsit o soluţie mai bună“.

Cine au fost torționarii lui Gheorghe Ursu

Vasile Hodiş, de profesie electrician

De profesie electrician, Vasile Hodiş s-a născut la 8 septembrie 1953 în comuna Tinca, judeţul Bihor. După absolvirea a opt clase în 1968, a urmat liceul industrial pentru construcţii de maşini din Oradea. Încă din perioada studiilor generale, s-a înscris în Uniunea Tineretului Comunist, devenind membru al acestei organizaţii la vârsta de 14 ani. Între anii 1973 şi 1974, a fost electrician la Întreprinderea chimică „Sinteza” din Oradea, iar în 1974 a satisfăcut stagiul militar la Securitate, UM 0764.

Cu un an înainte, tânărul electrician a realizat probabil că munca în Securitate reprezintă cariera ideală. Astfel, la 24 octombrie 1973, a solicitat Inspectoratului judeţean Bihor al Ministerului de Interne să-i aprobe înscrierea la „concursul de admitere în şcoala militară a Ministerului de Interne, profil Securitate”.

Drept argument central al acestei aspiraţii profesionale indica faptul că prin „munca susţinută”, pe care aprecia probabil că avea să o ducă pentru apărarea regimului comunist, va reuşi să-şi „etaleze calităţile” şi să se împlinească personal şi profesional.

"Solicit aceasta pentru că sunt sigur că, prin munca susţinută, voi reuşi să-mi etalez calităţile, cunoştinţele în vederea realizării personale şi profesionale la un nivel superior. În caz că voi reuşi şi voi fi admis în şcoala de ofiţeri, voi dovedi strădanie pentru a fi exemplu de disciplină şi învăţătură”.

Admis în anul următor, a absolvit şcoala de ofiţeri de Securitate în 1977, primind gradul de locotenent. În acelaşi an, a fost acceptat şi membru de partid. În anii în care a fost elev al şcolii de ofiţeri de Securitate, era caracterizat drept un ins „sociabil”, „destul de calm”, „echilibrat”, dar care îşi regăsea cu „uşurinţă calmul” atunci când se enerva. Se mai evidenţia că nu „era întotdeauna suficient de ambiţios şi perseverent” dacă nu i se apreciau „rezultatele muncii”.

În schimb, aprecierile pozitive îl stimulau şi mobilizau. Între anii 1974 şi 1984, a fost ofiţer al unităţii speciale F – Filaj, pentru ca din martie 1984 să fie transferat la Direcţia de anchete penale a Securităţii, unde i-a anchetat pe cei ce se răzvrăteau împotriva regimului comunist până în decembrie 1989. În perioada în care a lucrat în Securitate, a urmat şi Facultatea de Drept.

Din anii în care a fost anchetator penal de Securitate , au rămas mai multe notări de serviciu. Cea despre activitatea sa din 1985, an în care a fost unul dintre anchetatorii lui Gheorghe Ursu, indică unele dintre cazurile în care a lucrat acesta. Se evidenţiază totodată că era pasionat de activitatea sa.

"Dînd curs recomandărilor făcute în notarea de serviciu anterioară şi dovedind receptivitate la îndrumările şi orientările în fiecare caz ce l-a avut de rezolvat, ofiţerul a înregistrat progrese evidente pe linia dezvoltării deprinderilor tactice şi metodice necesare lucrătorului de cercetare penală. Ca urmare, a efectuat lucrări a căror calitate corespund nivelului de exigenţă cerut de etapa actuală. Singur sau în conlucrare cu alţi ofiţeri a cercetat cetăţeni străini care au săvârşit fapte infracţionale pe teritoriul ţării noastre şi a participat la documentarea unor acţiuni şi manifestări duşmănoase comise de cetăţeni români. […] În cercetările efectuate a dovedit pasiune şi dăruire militând cu consecvenţă pentru aflarea adevărului în fiecare caz pe care l-a primit pentru soluţionare”.

Pe lângă pasiunea arătată în anchetele împotriva „duşmanilor poporului”, Hodiş dovedise anterior că era şi un bun executant al ordinelor. De altfel, în timpul procesului a declarat că doar a îndeplinit comenzile primite. După 1989, a lucrat în SRI până la începutul anilor 2000. Ulterior, a fost director al Direcţiei juridice din Direcţia Vămilor şi apoi al aceluiaşi departament de la Agenţia Domeniilor Statului.

Marin Pîrvulescu, recrutat în școală

De profesie lăcătuş montator de locomotive cu abur, Marin Pîrvulescu s-a născut la 24 ianuarie 1940 în comuna Perieţi, judeţul Olt. În 1954, după absolvirea şcolii generale din localitatea natală, a urmat o şcoală profesională cu specific agricol în Caracal. Membru UTM din 1954 şi de partid din 1960, a lucrat între anii 1957 şi 1963 la Depoul CFR Piatra Olt. În acea perioadă, a absolvit şi liceul la forma de învăţământ seral. În 1963, a fost recrutat pentru a urma Şcoala de ofiţeri ai MI, depunând la acceptarea în corpul ofiţerilor de Securitate clasicul jurământ al acelor ani. Marin Pârvulescu jura să fie un „luptător dârz, cinstit, curajos, disciplinat şi vigilent”, să-i urască pe toţi „duşmanii” regimului, dar şi să fie pedepsit dacă va încălca acest jurământ:

„Jur să fiu luptător dârz, cinstit, curajos, disciplinat şi vigilent, să păstrez cu stricteţe secretul profesional şi de Stat, să păstrez cu grijă avutul militar şi obştesc, SĂ EXECUT FĂRĂ ŞOVĂIRE REGULAMENTELE MILITARE ŞI ORDINELE ŞEFILOR. JUR SĂ URĂSC DIN ADÂNCUL FIINŢEI MELE PE TOŢI DUŞMANII PATRIEI ŞI AI POPORULUI MUNCITOR. Jur să fiu gata oricând la ordinul Guvernului, să lupt pentru apărarea Patriei mele, Republica Populară Română, cu toată dârzenia şi priceperea, neprecupeţind sângele şi viaţa mea, pentru dobândirea victoriei deplinei asupra duşmanilor. DACĂ VOI CĂLCA JURĂMÂNTUL MEU, SĂ MĂ LOVEASCĂ PEDEAPSA ASPRĂ A LEGII REPUBLICII POPULARE ROMÂNE ŞI SĂ-MI ATRAG URA ŞI DISPREŢUL OAMENILOR MUNCII”.

După absolvirea şcolii de ofiţeri, a fost numit anchetator la Direcţia de anchete penale a Securităţii. A fost anchetator de Securitate până în decembrie 1989. În perioada şcolarizării, Marin Pîrvulescu a fost iniţiat treptat în activitatea de securist, asistând la mai multe cercetări penale, iar apoi a participat „personal” la cercetarea unor persoane reţinute de Securitate. Era descris drept un elev cu „putere de muncă, organizat” şi „avid de noi cunoştinţe şi modest”. I se recomanda viitorului ofiţer „să acorde mai multă atenţie îmbogăţirii culturii generale”, ceea ce indică lipsurile pe care le avea în acest domeniu. Suplinea această lacună printr-o „pregătire generală de specialitate şi politică” bună.

În anii în care a fost ofiţer de Securitate, a absolvit şi Facultatea de Drept. Într-o notare de serviciu din 1986, care se referă însă la activitatea lui Marin Pîrvulescu din 1985, an în care a fost unul dintre anchetatorii inginerului Gheorghe Ursu, se evidenţiază că „a dovedit discernământ politic” în soluţionarea anchetelor, dar şi că a avut de anchetat persoane arestate pentru „acţiuni de propagandă ostilă” şi răspândire de „înscrisuri cu conţinut duşmănos”. „Discernământul politic” în soluţionarea anchetelor ce îi erau repartizate pare să fie una dintre caracteristicile sale. Această însuşire a sa este remarcată de superiorii lui şi în notarea de serviciu pentru anul 1988:

„Participând la efectuarea cercetării la faţa locului într-un caz suspect de diversiune, a contribuit, în mod calificat, la stabilirea cauzelor reale care au determinat producerea evenimentului şi a persoanelor răspunzătoare. Prin tactica adecvată adoptată în cercetarea unor elemente aşa-zis protestatare şi măsurile oportune de finalizare propuse, ofiţerul a dovedit un dezvoltat spirit de orientare şi discernământ politic”.

Cariera de ofiţer a lui Marin Pârvulescu s-a încheiat la scurt timp după decembrie 1989.