Potrivit procurorilor, informaţia reiese din Registrul Istoric al Regimentului 321 Mecanizat Râmnicu Sărat. „Probatoriul demonstrează că militarii români au luptat între ei. Toate operaţiunile militare din jurul Aeroportului Internaţional Otopeni au reprezentat o tragică situaţie de foc fratricid. Iese în evidenţă că într-o singură noapte un singur regiment a executat aproape o jumătate de milion de trageri. În acelaşi perimetru s-au aflat concomitent numeroase alte efective ale MApN care, desigur, au purtat şi ele ”lupte crâncene” cu teroriştii”, se arată în rechizitoriu, potrivit Agerpres.

Potrivit procurorilor, consumul exagerat de muniţie „denotă efectele profunde şi generalizate ale psihozei teroriste ce a existat după data de 22 decembrie, ca urmare a exercitării inducerii în eroare”, populaţia fiind manipulată pentru a fi convinsă că pe teritoriul României se desfăşoară un adevărat război. „Conţinutul acestui document reprezintă chintesenţa acţiunilor militare din timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Aflaţi sub imperiul psihozei terorist-securiste, indusă cu intenţie de factorii decizionali ai CFSN şi ai Consiliului Militar Superior, militarii români, folosiţi în mod intenţionat necorespunzător, au fost implicaţi într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu un duşman inventat de aceiaşi factori amintiţi”, mai arată documentul.

În acelaşi timp, rechizitoriul mai arată că „nu există probe apte să demonstreze că în intervalul 22-30 decembrie 1989 au existat terorişti sau orice altă forţă care să desfăşoare acţiuni ostile revoluţiei şi revoluţionarilor”.

Procurorii susţin că, începând cu 22 decembrie 1989, ora 16.00, Ion Iliescu a devenit liderul politico-milizar al ţării, moment la care „a fost declanşată la nivelul întregii ţări o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare (dezinformare şi diversiune), unică în istoria naţională”. Mai exact, prin apariţia televizată, Iliescu ar fi acţionat, „în mod direct şi nemijlocit, pentru generarea unei psihozei securist-teroriste la nivel naţional, dezinformând grav opinia publică cu privire la existenţa unor forţe contrarevoluţionare „securist-teroriste” şi necesitatea lichidării acestora”.

„Dezinformarea a avut ca efect instaurarea unei stări generale de teamă şi nesiguranţă, generate de posibilitatea nedorită de reinstaurare a vechii puteri, şi a avut ca scop legitimarea inculpatului civil Iliescu Ion şi a grupului său (din care făcea parte inclusiv inculpatul Voiculescu), ca lideri ai noii structuri care preluase puterea în stat. Psihoza securist-teroristă a stat la baza acţiunilor violente (prin folosirea de armament militar). Focul fratricid, tragerile haotice, consumul uriaş de muniţie, au fost efecte directe ale instaurării psihozei securist-teroriste. Analiza întregului material probator al dosarului relevă această concluzie. În lipsa acestei psihoze, tragediile survenite începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989 nu s-ar fi produs. În baza probelor administrate, s-a concluzionat că nu au existat alte cauze ale survenirii acestor tragedii. În timpul Revoluţiei nu au acţionat forţe teroriste sau terorist-securiste, nu au acţionat forţe străine, neacţionând nici alte forţe interne total acoperite (de genul structurilor de rezistenţă)”, spun magistraţii militari.

De asemenea, potrivit procurorilor, „probatoriul administrat a relevat că pe fondul degenerării relaţiilor bilaterale dintre RSR şi URSS (degradare survenită ulterior momentului ”Praga 1968”), urmare, inclusiv, a gravelor erori de politică internă (ce au produs o stare de nemulţumire profundă şi generală) s-a format şi a evoluat în timp o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS. Această grupare a fost formată atât din civili (latura politică), cât şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte. Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (MApN şi DSS), de la nivel mediu până la vârf, dar şi structurilor civile ale statului român. Desigur, nu doar membrii acestui grup au manifestat atitudini ostile regimului Ceauşescu, însă prin funcţiile deţinute (implicit, influenţele exercitate), dar mai ales prin raportare la evoluţia istorică (începând cu 22 decembrie 1989), se poate afirma, fără echivoc, faptul că acest grup s-a dovedit eficient în demersul său”.