
Parchetul General a deschis o anchetă in rem, după ce George Simion a îndemnat la violență. Reacția liderului AUR
Parchetul General a anunțat luni, 11 martie 2025, că a deschis un dosar penal in rem pentru instigare, ca urmare a unor declarații făcute de George Simion, liderul partidului AUR.
Afirmațiile acestuia, făcute în contextul unui protest desfășurat în București, au fost considerate o incitare la violență . Simion a susținut, într-o înregistrare postată pe rețelele sociale, că „cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică”.
„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu, în data de 10 martie 2025, cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare publică, prevăzută de art. 368 alin. 1 și 2 Cod penal. În fapt, s-a reținut că în seara zilei de 9 martie 2025, în contextul unui protest care a avut loc în București, președintele unui partid politic, care este, totodată, și deputat în Parlamentul României, a făcut o serie de declarații prin care a incitat la violență”, se arată în comunicatul emis de Parchetul General.
Potrivit anchetatorilor, deocamdată, investigația se desfășoară in rem, ceea ce înseamnă că vizează faptele, fără ca o persoană anume să fie pusă oficial sub acuzare în acest moment.
Codul Penal prevede sancțiuni clare pentru instigarea publică. Conform articolului 368:
„(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.
(2) Dacă fapta prevăzută la alineatul (1) este comisă de un funcționar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.”
Simion neagă acuzațiile
Liderul AUR a reacționat luni, susținând că această anchetă reprezintă „o încercare de a mă asocia pe mine, care nu am acolo și e evident cine este responsabil pentru violențe, să mă asocieze pe mine cu vreo formă de violență”. Simion a precizat că protestul a fost unul pașnic și că actele de violență au fost provocate de „instigatori”. De asemenea, el a declarat că a eliminat voluntar videoclipul respectiv de pe Facebook și TikTok , după ce a aflat din presă despre solicitarea CNA.
„CNA-ul, dacă are vreo solicitare, cred că acum o oră și jumătate a solicitat să fie acel clip pus pe Facebook și Tik Tok să fie șters, am aflat din presă, m-am conformat și l-am șters eu, voluntar”, a spus Simion.
„Trăim în plină lovitură de stat”
Întrebat dacă și-ar reitera declarațiile, Simion a negat că a făcut vreun îndemn la violență. „Nu am făcut niciun îndemn. (...) Eu am spus că trebuie identificați acești autori ai loviturii de stat și trebuie să fie trași la răspundere, conform normelor legale, pentru că ei nu respectă democrația și trebuie să vedem cine a dat ordin, pentru ca membrii CCR să voteze în felul acesta , să o respingă pe doamna Șoșoacă, să anuleze alegerile, cine a dat ordin în BEC să se trezească la conștiință… Trăim în plină lovitură de stat”, a adăugat el.
Simion a mai susținut că „domnul președinte fost Klaus Iohannis, premierul actual Marcel Ciolacu, în opinia mea sunt coautorii principali ai loviturii de stat” și că „în spate, stă o imixtiune groaznică a puterii executive, cu puterea judecătorească și cu servicii secrete”.
În ceea ce privește prezența la protest a unor parlamentari AUR , liderul partidului a subliniat că manifestația a fost una pașnică, dar că a fost deturnată de instigatori. „Unii bănuim că ar fi parte unui plan standard folosit de forțele de ordine, de regulă în jurul orei 23.00, de instigatori, pentru a deturna un miting pașnic, că n-aveau ce face 300-400 de oameni câți erau acolo”, a spus Simion.
Declarațiile lui George Simion au venit în urma deciziei Biroului Electoral Central (BEC) de a respinge candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Liderul AUR și-a exprimat nemulțumirea față de această hotărâre printr-o postare video pe pagina sa de Facebook, în care a folosit un limbaj extrem de dur. „Cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică” , a spus Simion, atrăgând astfel atenția autorităților.
Sursa: adevarul.ro