Parchetul General - replică pentru Carmen Dan: Respingem orice potenţiale imixtiuni şi acuzaţiile de tergiversare în dosarul 10 august
Parchetul General a respins vineri "orice potenţiale imixtiuni" în desfăşurarea urmăririi penale în dosarul privind incidentele violente de la protestul din 10 august 2018, precum şi acuzaţiile referitoare la tergiversarea administrării probatoriului de către procurori.
Parchetul General a dat publicităţii vineri un comunicat de presă, în replică la declaraţia dată de ministrul de Interne, Carmen Dan, care susţine că MAI a înaintat Parchetului toate documentele declasificate total sau parţial referitoare la evenimentele din 10 august 2018, iar procurorii ar trebui să "caute vinovăţii pe baza probelor şi nu scuze".
Parchetul susţine că în dosarul privind incidentele violente ce au avut loc pe 10 şi 11 august 2018 în Piaţa Victoriei, aflat pe rolul Secţiei parchetelor militare, se efectuează în continuare urmărirea penală în legătură cu organizarea, conducerea, modul de intervenţie a forţelor de ordine din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române împotriva manifestanţilor, care au participat la protest.
"Pentru lămurirea împrejurărilor care interesează cauza şi stabilirea situaţiei de fapt, au fost audiaţi martori şi persoane vătămate/părţi civile, unele depunând înscrisuri şi acte medicale cu privire la vătămările suferite. Au fost administrate, în parte, probatoriile solicitate de acestea şi au fost vizionate mediile de stocare care conţin imagini înregistrate în timpul evenimentelor, suporţi depuşi la dosar de persoanele vătămate sau transmişi de către instituţiile de ordine publică sau de alte persoane juridice, activităţi care se desfăşoară în continuare", spun procurorii.
Parchetul General menţionează că procurorii militari au efectuat demersuri pentru desecretizarea documentelor întocmite de structurile care au avut atribuţii şi au acţionat în data de 10 august 2018, respectiv a documentelor care au stat la baza planificării, organizării şi executării misiunii, emise de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi structurile subordonate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
"Precizăm că aceste documente au fost declasificate parţial sau şi-au menţinut nivelul de clasificare şi doar o parte dintre aceste documente au fost declasificate şi înaintate organelor de urmărire penală pentru a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei", precizează reprezentanţii Parchetului.
"În contextul celor expuse anterior, Ministerul Public respinge orice potenţiale imixtiuni în desfăşurarea urmăririi penale în această cauză, precum şi acuzaţiile referitoare la tergiversarea administrării probatoriului de către procurori", afirmă sursa citată.
Vineri, ministrul Carmen Dan a arătat că Ministerul Afacerilor Interne a înaintat Parchetului, pe 31 ianuarie, toate documentele declasificate total sau parţial referitoare la evenimentele din 10 august 2018, iar procurorii ar trebui să "caute vinovăţii pe baza probelor şi nu scuze" .
"Toate documentele declasificate total sau parţial au fost înaintate unităţii de Parchet din data de 31 ianuarie şi constituie probe la dosar. Îi invit pe toţi cei interesaţi de aceste documente să le solicite Parchetului, pentru că doar procurorii pot stabili dacă probele din dosar pot fi făcute publice sau nu. Din acest moment, orice demers din partea Parchetului, în sensul că Ministerul Afacerilor Interne nu a declasificat documente şi, de aceea, nu se poate finaliza ancheta, îl voi considera susceptibil de neadevăr. Recomand Parchetului General să caute vinovăţii pe baza probelor şi nu scuze", a spus Carmen Dan. AGERPRES