Parchetul European i-a acceptat pe cei şase procurori români selectaţi de Ministerul Justiţiei

Parchetul European i-a acceptat pe cei şase procurori români selectaţi de Ministerul Justiţiei

România are primii şase procurori delegaţi la Parchetul European (EPPO), după ce Colegiul EPPO a fost de acord, miercuri, cu toate propunerile transmise de Ministerul Justiţiei, ca urmare a procedurii de selecţie organizată pe 29 ianuarie.

"Avem, aşadar, la nivel naţional, instrumentele necesare sprijinirii acestui nou organ independent al Uniunii Europene, singurul organ european cu atribuţii de urmărire penală. Acum ne vom concentra pe aplicarea prevederilor legale, pe măsurile instituţionale, bugetare şi de pregătire profesională a tuturor celor care, direct sau indirect, vor sprijini EPPO în misiunea acestuia. România a fost printre primele state care au susţinut înfiinţarea Parchetului European, atât în procesul de negociere a Regulamentului EPPO, cât şi în etapele de operaţionalizare a noului organ jurisdicţional al Uniunii. EPPO va avea un rol esenţial, inclusiv din perspectiva consolidării statului de drept în Europa, în combaterea infracţiunilor ce pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene", se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.

Potrivit comunicatului, activitatea operaţională a EPPO este preconizată a începe în curând, iar misiunea lui va fi cu atât mai importantă în perioada următoare când vor fi disponibile fonduri semnificative din bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027, în sumă de 1.074,3 miliarde euro, şi din pachetul de redresare post-pandemic Next Generation EU, în valoare de 750 miliarde euro.

Pe 29 ianuarie, Ministerul Justiţiei a anunţat că a selectat şase candidaţi pentru funcţia de procuror european delegat în România.

Este vorba despre Dana-Manuela Ana, Camelia-Elena Grecu, Constantin Irina şi Jean-Nicolae Uncheşelu - Direcţia Naţională Anticorupţie, Dana-Cristina Bunea - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Florin Bogdan Munteanu - Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Procurorii delegaţi vor acţiona în numele Parchetului European în statele lor şi vor avea aceleaşi competenţe ca procurorii naţionali în ceea ce priveşte investigaţiile, urmăririle penale şi trimiterea în judecată.

Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kovesi, fost procuror-şef al DNA, este o structură a UE înfiinţată în aprilie 2017, în baza procedurii de cooperare consolidată, la care participă doar statele membre care doresc. În prezent, sunt 22 de state membre participante, între care şi România, potrivit site-ului www.consilium.europa.eu.

Rolul acestei structuri este de a colabora mai strâns în investigarea şi urmărirea penală pentru infracţiuni care afectează bugetul UE, precum frauda, corupţia, spălarea de bani, frauda transfrontalieră în materie de TVA.

Parchetul European va efectua investigaţii transfrontaliere în cazuri de fraudă în care sunt implicate fonduri ale UE de peste 10.000 de euro sau în cazuri de fraudă în materie de TVA la nivel transfrontalier care implică daune de peste 10 milioane de euro.

Parchetul European este format dintr-un procuror-şef european, un colegiu al procurorilor, procurori europeni delegaţi şi camere permanente. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”