Parchet: 238 de plângeri în cazul evenimentelor din 10 august, înregistrate până vineri

Parchet: 238 de plângeri în cazul evenimentelor din 10 august, înregistrate până vineri

Numărul plângerilor din partea persoanelor care au participat la protestul din 10 august şi care au fost înregistrate până vineri a ajuns la 238, fiind efectuate până în prezent 106 audieri în dosarul privind anchetarea evenimentelor respective, în care au fost rănite mai multe persoane, a anunţat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Sunt în curs de desfăşurare activităţi investigative pentru identificarea persoanelor implicate în comiterea violenţelor, inclusiv din rândul forţelor de ordine, se precizează în comunicat.

Totodată, Parchetul mai anunţă că sâmbătă şi duminică, între orele 9,00 şi 14,00, este program cu publicul la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, strada George Georgescu, nr. 3 , sector 4, Bucureşti, iar de luni se vor efectua acte de urmărire penală, inclusiv primirea de plângeri sau denunţuri la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte, bulevardul Libertăţii nr. 12, sector 5.

"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie avertizează asupra pericolului generat de atacurile sistematice, din media, la care sunt supuşi unii procurori care instrumentează dosarele aflate în atenţia opiniei publice. Totodată, reiterează asigurarea efectuării unor anchete imparţiale şi efective pentru aflarea adevărului privind faptele comise, identificarea persoanelor implicate, precum şi al stabilirii responsabilităţilor legale", se menţionează în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”