Parastas de nouă zile, oficiat de 15 preoți, în fața clubului 'Colectiv'

Parastas de nouă zile, oficiat de 15 preoți, în fața clubului 'Colectiv'

Preoți de la mai multe biserici au oficiat, duminică, în fața clubului ''Colectiv'', parastasul de nouă zile pentru cei care și-au pierdut viața aici pe 30 octombrie, fiind prezenți peste 200 de oameni.

"Soborul a fost condus de părintele Aurel Mihai, vicar eparhial, însoțit de părintele protoiereu Florin Nectarie Busuioc și de preoți de la parohiile din jur, în primul rând ne referim la Mănăstirea Radu Vodă, Biserica Bucur Ciobanu, Biserica Sf. Nicolae Broșteni, Biserica Acoperământul Maicii Domnului, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Ionică Piață și de la Biserica Oborul Vechi, Coborârea Sf. Duh din Militari și de la Biserica Sf. Nicolae Negustori. A fost un sobor format din 15 preoți, iar coliva a fost făcută chiar de sora părintelui patriarh, profesoara Vișan. Dânsa s-a oferit", a declarat presei preotul și vicarul eparhial Aurel Mihai, după oficierea slujbei.

Întrebat de jurnaliști dacă Biserica judecă modul în care au murit tinerii din ''Colectiv'', preotul a spus că instituția se roagă pentru aceștia. "Biserica nu judecă, ci se roagă (...) A fost surprinzător pentru noi modul în care s-a întâmplat și cred că pentru oricine, nu numai pentru noi. Avem datoria să ne rugăm pentru aceștia", a menționat vicarul eparhial. El a precizat că pentru aceia care își pierd viața precum tinerii din clubul ''Colectiv'' nu există o rânduială specială, dar că rugăciunile preoților sunt mai "intense" în acest caz.

"Au trecut la Domnul în condiții neașteptate pentru noi și cu atât mai mult ne rugăm pentru ei, având în vedere vârsta, locul și modul în care s-a întâmplat (tragedia n.r.)", a afirmat Aurel Mihai. Potrivit acestuia, parastasul s-a oficiat din partea Bisericii Ortodoxe. "Patriarhul Daniel ne-a rânduit ca, după ce în primele zile am săvârșit rugăciunile în biserică, după aceea prohodirea, la soroacele care sunt rânduite după învățătura noastră de credință ortodoxă, să le săvârșim aici, din partea Bisericii Ortodoxe", a menționat preotul.

El a adăugat că sâmbătă a fost oficiată o slujbă privind pomenirea morților. "Ieri a fost o slujbă legată de pomenirea generală a morților, iar alaltăieri seara a fost slujba la șapte zile, împlinindu-se o săptămână de la tragicul accident", a declarat Aurel Mihai.

În altă ordine de idei, el a amintit că biserica se mobilizează să strângă fonduri pentru a-i ajuta pe cei răniți în urma tragediei. "Este un subiect ce a mai fost reluat acum două seri, pe de o parte rugăciunile care se înalță, dar și din punct de vedere material, ne referim la sângele care a fost donat, la mobilizarea preoților, la sânge, pamperși, ajutoare în bani", a adăugat vicarul eparhial.

Oamenii continuă să vină în fața clubului ''Colectiv'' pentru a aprinde lumânări și depune flori în memoria celor care au pierit aici. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…