Paralela 45: Am acceptat amenda Consiliului Concurenţei pentru a închide o investigaţie care trenează de patru ani
Analizele făcute de Consiliul Concurenţei în cadrul investigaţiei activităţii agenţiilor de turism nu au la bază verificarea impactului în piaţă, afirmă reprezentanţii companiei Paralela 45, subliniind că amenda aplicată de autoritate a fost acceptată pentru a închide o investigaţie care trenează de patru ani.
"Există multe practici ale Consiliului Concurenţei care nu sunt cunoscute publicului larg. De unde să ştii că, dacă primeşti un email neconform cu regulile de concurenţă, trebuie să te dezici? Nimeni, niciodată, nu a făcut astfel de precizări, iar activitatea de prevenţie a Consiliului Concurenţei este aproape zero. Referitor la acest aspect, Paralela 45 a înaintat Consiliului Concurenţei, chiar înainte de începerea acestei investigaţii, o adresă prin care solicită clarificări cu privire la practicile concurenţiale. Adresa a rămas fără răspuns! În plus, analizele făcute de Consiliul Concurenţei în cadrul investigaţiei activităţii agenţiilor de turism nu au la bază verificarea impactului în piaţă", se menţionează într-un comunicat al agenţiei.
Potrivit lui Alin Burcea, proprietarul Paralela 45, nu este ilegal ca touroperatorii să îşi împartă locurile pe avioane, această practică fiind întâlnită şi în străinătate.
"Paralela 45 a fost amendată pentru o corespondenţă de 11 email-uri, fără niciun impact pe piaţă. Discuţiile despre împărţirea locurilor pe charter dintre turoperatori nu au avut un impact negativ în piaţă, nu au creat prejudicii nimănui. Nu e nimic ilegal ca touroperatorii să îşi împartă locurile pe avioane, aceeaşi practică este întâlnită şi în străinătate. Împărţirea locurilor pe un charter se face pentru a avea garanţia că acesta va opera întregul sezon. Nu sunt tarife impuse, sunt costurile reale ale vacanţelor pe charter. Reducerile la cazare pentru pachetele pe charter vin de la hotelieri, ori fac parte din campanii pe care le au, din când în când, touroperatorii", a spus Burcea.
Conform comunicatului, Paralela 45 a susţinut dintotdeauna o piaţă concurenţială şi practicarea unor servicii de calitate în relaţia cu clienţii, afişează preţul final, cu toate taxele incluse, iar informaţiile prezentate Consiliului Concurenţei de agenţia care a primit imunitate la amendă sunt exagerări făcute cu scopul de a nu fi sancţionată la fel ca restul touroperatorilor.
"Am militat şi milităm în continuare împotriva marketingului mincinos în piaţă, prin care clienţii sunt induşi în eroare. Respectul faţă de client înseamnă respectul faţă de propriul business, angajaţi, familiile noastre. Nu vom vinde niciodată pachete de 1 euro sau cu taxe zero. Nu ne atragem turiştii prin reclamă mincinoasă, ci prin serviciile de calitate pe care le oferim. 29 de ani de experienţă în piaţă înseamnă atenţie, seriozitate şi standarde ridicate prin care construim fiecare vacanţă, la un preţ corect", a precizat Alin Burcea.
Echipa companiei Paralela 45 este formată din 200 de angajaţi, mai mult de jumătate cu o vechime de 20 de ani în companie, în relaţia cu peste 1.800.000 turişti deserviţi până în prezent. În 2020, Paralela 45 împlineşte 30 de ani de activitate.
Consiliul Concurenţei a anunţat luni că a sancţionat 13 agenţii de turism şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu amenzi în valoare circa 11,5 milioane de lei (aproximativ 2,45 milioane euro), pentru coordonarea comportamentului pe piaţa comercializării produselor turistice prin agenţii de turism.
Conform autorităţii de concurenţă, în perioada iunie 2013 - septembrie 2016, un număr de 13 agenţii de turism şi-au coordonat politicile comerciale, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial, cu scopul de a nu permite scăderea preţurilor produselor sau a pachetelor turistice comercializate.
"Astfel, agenţiile de turism nu au redus, sub un anumit nivel, preţul de vânzare către clienţi pentru produsele turistice şi/sau pachetele de servicii turistice comercializate (ex.: bilete de avion în zborurile tip charter - atât ca produs turistic individual, cât şi ca o componentă dintr-un pachet de servicii turistice). De asemenea, acestea au limitat sau au eliminat campaniile promoţionale ale companiilor concurente care ofereau reduceri sau gratuităţi clienţilor şi şi-au împărţit numărul de locuri în avioanele contractate pentru zborurile de tip charter pentru a limita astfel în mod artificial oferta în vederea creşterii preţului de vânzare", susţin reprezentanţii Consiliul Concurenţei într-un comunicat remis AGERPRES.
Din totalul amenzilor de 11,5 milioane de lei, cea mai mare sancţiune a fost aplicată Touring Europabus România, în valoare de 5,397 milioane lei, urmată de Prestige Tours International (2,139 milioane lei), Paralela 45 Turism (1,723 milioane lei), Eximtur (685.116 lei), Happy Tour (519.597 lei), Aerotravel (400.754 lei), Prompt Service Travel Company (186.084 lei), Nova Travel (124.616 lei), Fibula Air Travel (88.310 lei), Tez Tour (55.930 lei) şi Rezeda World Travel (28.780 lei).
La polul opus, cu sancţiuni pecuniare mai reduse, s-au situat agenţiile de turism Air Fla (9.618 lei) şi Corali Holidays (6.644 lei).
Consiliul Concurenţei precizează că agenţia Christian '76 Tour SRL a aplicat la programul de clemenţă, oferind dovezi privind existenţa faptelor anticoncurenţiale, şi a primit imunitate la amendă.
În plus, companiile Aerotravel, Eximtur, Fibula Air Travel, Nova Travel, Paralela 45 Turism, Prompt Service Travel Company, Rezeda World Travel, Tez Tour, Touring Europabus România au recunoscut participarea la practică anticoncurenţială şi au beneficiat de reducerea cu 20% din nivelul de bază al amenzii. AGERPRES