Paradoxul liberal: într-o Românie prosperă, PNL scade ritmul de creștere a puterii de cumpărare a românilor

Paradoxul liberal: într-o Românie prosperă, PNL scade ritmul de creștere a puterii de cumpărare a românilor

Paradoxul liberal: într-o Românie prosperă, PNL scade ritmul de creștere a puterii de cumpărare a românilor.

Indicatorii sociali prezenți în programul de guvernare liberal indică o reducere substanțială a ritmului de creștere a puterii de cumpărare reală a românilor. Mai exact, de la 8,9% în 2024, se anticipează un avans de doar 2,9% anul viitor, iar pentru următorii trei ani, cifrele arată un ritm cu sub un punct procentual comparativ cu cel din anul 2023.

Cu o enumerare stufoasă de principii, Programul de Guvernare 2025-2028 al PNL punctează mai puțin la capitolul măsuri concrete sau al cifrelor. Iar atunci când sunt menționate, devin motiv de îngrijorare pentru români.

Un exemplu este puterea de cumpărare a românilor, mai exact diferența dintre creșterea salariului mediu și rata inflației. Privind către 2025, un orizont de timp apropiat, orice observator atent va identifica faptul că sunt două aspecte care trebuie să dea de gândit. Mai întâi este vorba despre o diminuare accentuată a avansului puterii de cumpărare față de creșterea înregistrată între 2024 și 2023. În plus, aceasta este susținută doar de o creștere salarială pe hârtie.

Cosmetizare din pix a creșterii salariilor

Conform programului de guvernare al PNL, anul următor câștigul salarial mediu brut va fi de 8.647 lei, înregistrând un salt de 7,1%. Baza de la care pornesc liberalii este anul 2024, cu o valoare de 8.072 lei. Ori această cifra este cu aproape 100 de euro mai mică decât realitatea.

Cei 8.072 lei au fost depășiți încă din luna martie a acestui an și a avut un avans constant, astfel că potrivit Institutului Național de Statistică, în luna august, câștigul salarial mediu brut a fost de 8.443 lei. Deci, în realitate, avansul veniturilor românilor este de aproape trei ori mai mic (2,4%) decât cel propus de liberali în programul de guvernare.

De la o creștere a puterii reale de cumpărare de 9% la o diminuare a acesteia

Puterea de cumpărare reală în luna iulie a acestui an înregistra un avans de 9% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Previziunile PNL vorbesc despre continuarea procesului de reducere a ratei inflației până la o medie anuală de 4,2%.

Rata inflației, coroborată cu avansul câștigul salarial mediu brut de 7,1%, ar însemna o creștere a puterii de cumpărare reale de numai 2,9%, de trei ori mai puțin față de acest an. Astfel că românii nu numai că nu vor avea parte de creșterea puterii de cumpărare, ci aceasta ar urma să se diminueze.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”