"Paradise Papers": Toate investițiile reginei Elisabeta a II-a sunt legitime, asigură administratorii

"Paradise Papers": Toate investițiile reginei Elisabeta a II-a sunt legitime, asigură administratorii

Toate investițiile în numele reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii sunt legitime și integral supuse auditului, au dat asigurări luni administratorii domeniului privat al reginei, după dezvăluirile anchetei realizate de Consorțiul internațional al jurnaliștilor de investigație privind demersurile de "optimizare fiscală" din lumea celor bogați, în care apar și numele a numeroși responsabili politici, relatează dpa și AFP.

"Avem o serie de investiții și o parte din acestea sunt în fonduri în străinătate", acestea din urmă reprezentând însă doar 0,3% din valoarea totală, a precizat o purtătoare de cuvânt a Ducatului de Lancaster. Ea a adăugat că toate aceste investiții sunt "integral supuse auditului și legitime" și că regina "plătește de bunăvoie impozit pe toate veniturile pe care le încasează din ducat".

Ducatul de Lancaster a investit 10 milioane de lire (13 milioane de dolari) în fonduri în insulele Cayman și Bermude, relevă între altele așa-zisele Paradise Papers, o vastă arhivă cu 13,4 milioane de documente datate între 1950 și 2016, obținută de ziarul german Sueddeutsche Zeitung și puse la dispoziția Consorțiului internațional al Jurnaliștilor de investigație, cu sediul la Washington.

BBC, care a relatat duminică despre controversatele investiții regale, a precizat că astfel de scheme sunt legale, dar că "pot apărea întrebări dacă suverana Regatului Unit ar trebui să facă investiții offshore".

Liderul opoziției laburiste britanice Jeremy Corbyn a îndemnat la lansarea unei "anchete publice cu privire la evitarea taxelor și evaziune, atât pe plan intern cât și offshore", denunțând, pe Twitter, existența "unor reguli pentru superbogați și a altora pentru ceilalți, când vine vorba de plata impozitelor".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor