Parada Biciclistelor va avea loc duminică, în zona Piaţa Unirii - şoseaua Mihai Bravu, pe banda I de circulaţie
Parada Biciclistelor va avea loc duminică, între orele 14,00-17,00, în zona Parcul Lumea Copiilor - Piaţa Unirii - şoseaua Mihai Bravu, cu deplasarea participanţilor pe banda I de circulaţie.
"Solicităm conducătorilor de autovehicule să reducă viteza, să circule cu prudenţă în momentul în care se deplasează pe lângă grupurile de biciclişti şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri", informează un comunicat al Brigăzii Poliţiei Rutiere (BPR) transmis, joi, AGERPRES.
Între orele 17,00-18,00, va avea loc deplasarea pe următorul traseu: Parcul Lumea Copiilor - bulevardul Tineretului - bulevardul Dimitrie Cantemir - bulevardul Unirii - Piaţa Alba Iulia - bulevardul Burebista - Calea Dudeşti - bulevardul Octavian Goga - Splaiul Unirii - şoseaua Mihai Bravu - Calea Văcăreşti - bulevardul Tineretului - Parcul Lumea Copiilor.
Deplasarea participanţilor se va face pe banda I de circulaţie, cu respectarea normelor rutiere. AGERPRES