Papa Francisc va avea o întâlnire cu premierul ungar, Viktor Orban, înaintea unei vizite de stat în Slovacia

Papa Francisc va avea o întâlnire cu premierul ungar, Viktor Orban, înaintea unei vizite de stat în Slovacia

Vaticanul a publicat miercuri detalii despre viitoarea călătorie apostolică a papei Francisc, confirmând că acesta se va întâlni cu premierul ungar, Viktor Orban, la Budapesta, în septembrie, înaintea unei vizite de stat în Slovacia, informează AFP.

Papa îşi va începe călătoria pe 12 septembrie cu o vizită de o jumătate de zi la Budapesta, unde va merge special pentru slujba de închidere a celui de-al 52-lea Congres Euharistic Internaţional.

Deşi scurta sa prezenţă în Ungaria nu este o vizită de stat, după o primire oficială la Aeroportul Internaţional Franz-Liszt din capitala ungară, papa se va întâlni cu preşedintele Janos Ader şi cu premierul Viktor Orban la Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta, se arată în program, publicat şi de vaticannews.va.

Suveranistul Viktor Orban se prezintă ca unul dintre ultimii apărători ai creştinismului european şi, în numele acestei "bătălii" a valorilor, se confruntă în mod regulat cu UE şi cu ONG-urile în legătură cu politica sa împotriva refugiaţilor, scrie AFP.

Papa argentinian a criticat în repetate rânduri "populismul" şi "suveranismul" ca fiind "atitudini izolaţioniste" care îi exclud pe migranţi, al căror mare apărător este.

Întâlnirea cu uşile închise pe care o va avea cu liderii ungari, ce va dura mai puţin de o jumătate de oră, nu va fi urmată de niciun discurs public, rostit în mod tradiţional în faţa autorităţilor civile ale ţării atunci când este vorba de o vizită de stat. În schimb, papa se va adresa în public episcopilor din ţară şi apoi reprezentanţilor creştini şi evrei din Ungaria, chiar înainte de a celebra o slujbă în monumentala Piaţă a Eroilor.

După-amiază, el va continua călătoria cu o vizită de 72 de ore în Slovacia, până miercuri, 15 septembrie. De data aceasta, "vizita de curtoazie" pe care o va face preşedintei Slovaciei va fi urmată de un discurs în faţa autorităţilor civile ale ţării, luni, 13 septembrie, la Bratislava. El se va întâlni separat cu prim-ministrul şi îl va primi pe preşedintele Parlamentului.

Programul său la Bratislava va include, de asemenea, o întâlnire cu comunitatea evreiască din Slovacia. Papa se va opri, de asemenea, pe 14 septembrie, în al doilea oraş ca mărime al ţării, Kosice (est), unde va saluta comunitatea romă, apoi tinerii. Înainte de revenirea la Roma a doua zi, Francisc se va opri la locul de pelerinaj naţional din Sastin, la nord de Bratislava, pentru a oficia o slujbă.AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!