Papa Francisc l-a primit pentru câteva minute pe J.D. Vance la reşedinţa sa de la Vatican, în prima zi de Paşte

Papa Francisc l-a primit pentru câteva minute pe J.D. Vance la reşedinţa sa de la Vatican, în prima zi de Paşte

Papa Francisc l-a primit pe vicepreşedintete american JD Vance la Vatican timp de câteva minute.

Papa Francisc l-a primit în vizită pentru câteva minute pe JD Vance. Foto GettyImages

Papa Francisc l-a primit în vizită pentru câteva minute pe JD Vance. Foto GettyImages

Papa Francisc l-a primit duminică, în cadrul unei scurte întrevederi, pe vicepreședintele american J.D. Vance, cu ocazia sărbătorii de Paște, în ciuda faptului că nu a fost programată oficial o întâlnire , a transmis Vaticanul.

Întâlnirea vine la aproximativ două luni după ce Suveranul Pontif a exprimat critici la adresa politicii de imigrație promovate de administrația Donald Trump.

Dialogul privat a avut loc în jurul orei 11:30 (ora locală), la reședința Santa Marta din Vatican, unde locuiește Papa. Potrivit unui comunicat transmis de Vatican pe Telegram, discuția a durat doar câteva minute și a fost prilejul unui schimb de urări pascale între cei doi oficiali, notează Agerpres .

Secretarul american JD Vance a participat alături de soţia sa şi cei trei copii la slujba din Vinerea Mare, dedicată Patimilor Domnului, în Bazilica Sfântul Petru, o ceremonie la care Papa nu a luat parte.

Convertit la catolicism în 2019, JD Vance este asociat cu aripa ultraconservatoare a Bisericii Catolice, cunoscută pentru criticile față de direcția reformatoare promovată de Papa Francisc.

În cadrul vizitei sale de trei zile în Italia, JD Vance a fost primit la Vatican, sâmbătă dimineaţa, de secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, şi în cursul aceleiaşi zile a avut şi o întâlnire cu premierul italian Georgia Meloni .

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 ALERTĂ „Rechineală” la vârful SUA!

2 VIDEO „SUA au capacitatea de a manipula timpul și spațiul”

3 Cum au răspuns ChatGPT și DeepSeek la întrebarea: „Care sunt cei mai mari 10 români din istorie?"

4 Dezvăluiri jenante din SUA / „Ce naiba caută Elon acolo?” / Trump a anulat o întâlnire secretă de la Pentagon, după ce a aflat că a fost chemat și Musk

5 Cât a plătit o familie cu un copil, pentru două nopţi la all inclusive, pe litoral, de Paște