Papa Francisc i-a îndemnat pe creştinii din lumea întreagă să se roage şi să ţină post pentru Afganistan
Papa Francisc i-a îndemnat, duminică, pe creştinii din lumea întreagă să se roage şi să ţină post pentru a îi cere astfel lui Dumnezeu să aducă pacea şi coexistenţa în Afganistan, informează Reuters şi AFP.
Adresându-se credincioşilor catolici şi turiştilor prezenţi în Piaţa Sf. Petru din Roma cu ocazia rugăciunii sale săptămânale Angelus, papa Francisc a declarat că a urmărit evenimentele din Afganistan "cu mare îngrijorare" şi că împărtăşeşte suferinţa celor care plâng moartea persoanelor decedate în urma atacului sinucigaş cu bombă care a avut loc joi în proximitatea aeroportului din Kabul.
Liderul de la Vatican a mai spus că se simte apropiat "faţă de toţi cei care caută ajutor şi protecţie", o referire directă la persoanele care încearcă să fugă din Afganistan, şi i-a îndemnat pe creştinii din lumea întreagă "să se roage pentru ca dialogul şi solidaritatea să permită stabilirea unei coexistenţe pacifiste şi fraterne" în această ţară.
"În calitatea noastră de creştini, această situaţie ne angajează. Şi din acest motiv vă îndemn pe toţi să vă intensificaţi rugăciunile şi să ţineţi post, să vă rugaţi şi să postiţi, să vă rugaţi şi să faceţi penitenţă. Acum este momentul să facem aceste lucruri", a adăugat papa Francisc.
Un atac sinucigaş, revendicat de gruparea Statul Islamic al Khorasan (ISIS-K), a ucis joi cel puţin 13 soldaţi americani şi aproape 100 de cetăţeni afgani în faţa porţilor aeroportului din Kabul, unde se aflau mii de persoane care încercau să părăsească Afganistanul după ce talibanii au preluat controlul asupra ţării la jumătatea lunii august.
În ultimele două săptămâni, peste 112.000 de persoane au fost evacuate la bordul unor avioane care au decolat de pe aeroportul din Kabul. Majoritatea ţărilor occidentale şi-au încheiat misiunile de repatriere a cetăţenilor lor din Afganistan.
În prezent, în Afganistan trăiesc foarte puţini creştini, iar aproape toţi dintre ei sunt cetăţeni străini care lucrează în ambasade şi angajaţi ai unor organizaţii umanitare. AGERPRES