Papa Francisc: "Drumul Bisericii este cel al sincerității"

Papa Francisc: "Drumul Bisericii este cel al sincerității"

Papa Francisc a declarat luni că drumul Bisericii "este cel al sincerității", subliniind că "nu putem trece sub tăcere ceea ce am văzut și auzit", a doua zi după controversatele sale declarații privind "genocidul" armean, relatează luni EFE. Papa Francisc a folosit duminică, în cadrul solemn de la Basilica Sf. Petru din Roma, termenul de ''genocid'' pentru masacrul împotriva armenilor ce-a avut loc în urmă cu o sută de ani.

Suveranul Pontif nu a făcut nicio referire la declarația sa de duminică, dar a precizat, la misa oficiată la reședința sa din Casa Santa Marta, că Biserica "trebuie să spună liber unele lucruri".

Papa a invocat în omilia sa de luni Faptele Sfinților Apostoli pentru a ilustra că "doar Sfântul Duh ne poate schimba atitudinea, povestea vieții noastre și să ne dea curaj", precizează Radio Vatican. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

4 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

5 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”