Papa are demisia semnată, în cazul în care va avea probleme de sănătate

Papa are demisia semnată, în cazul în care va avea probleme de sănătate

Papa Francisc a dezvăluit, într-un interviu publicat duminică, faptul că a semnat în urmă cu aproape 10 ani o scrisoare de demisie în cazul în care se va confrunta cu probleme de sănătate care nu-i vor permite să-şi îndeplinească atribuţiile, transmite AFP.

FOTO Profimedia

FOTO Profimedia

Suveranul pontif, care a împlinit sâmbătă 86 de ani, a declarat în trecut că va renunţa la papalitate în cazul în care se va confrunta cu probleme de sănătate, potrivit Agerpres .

Într-un interviu oferit cotidianului spaniol ABC, papa a precizat că şi-a semnat deja demisia şi i-a înaintat-o secretarului de stat al Vaticanului, monseniorul Tarcisio Bertone, înainte ca acesta din urmă să se pensioneze, în 2013.

„Mi-am semnat demisia şi i-am spus: în cazul unui impediment medical sau de altă natură, iată demisia mea. O aveţi”, a precizat suveranul pontif.

Răspunzând întrebării jurnalistului dacă doreşte ca această informaţie să fie cunoscută, Francisc a răspuns: „pentru asta v-am spus", adăugând că nu ştie ce a făcut Bertone după ce a primit această scrisoare.

Papa suferă de o afecţiune inoperabilă a genunchiului care l-a forţat să folosească în ultimele luni un scaun cu rotile.

El a fost nevoit să-şi anuleze sau să-şi reducă activităţile în repetate rânduri în cursul anului din cauza durerilor pe care le resimte şi a recunoscut într-un interviu din luna iulie că, în ceea ce priveşte activităţile sale, trebuie să o ia mai încet.

„Cred că la vârsta mea şi cu această problemă trebuie să mă păstrez puţin pentru a putea servi bisericii. Sau, dimpotrivă, să mă gândesc la posibilitatea de a mă retrage”, declara el.

Predecesorul lui Francisc, papa Benedict al XVI-lea, a demisionat în 2013 din cauza unor probleme de sănătate şi locuieşte în prezent la Vatican

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Rusia propune împărțirea Ucrainei cu Ungaria și Slovacia. O nouă strategie geopolitică