Papa a dăruit de ziua lui 400 de saci de dormit unor persoane fără adăpost

Papa a dăruit de ziua lui 400 de saci de dormit unor persoane fără adăpost

Papa Francisc a dăruit 400 de saci de dormit unor persoane fără adăpost care trăiesc în Roma, relatează EFE joi, menționând că acest gest a fost făcut în ajun, când Suveranul Pontif a împlinit 78 de ani.

Sacii de dormit, purtând emblema papală, au fost distribuiți cu ajutorul unor voluntari în diferite puncte ale capitalei italiene, precum gara Ostiense, Cimitirul Verano sau Via Nazionale, beneficiarii acestor daruri fiind invitați să se roage pentru Sfântul Părinte. După cum au informat mass-media italiene, acțiunea a fost coordonată de arhiepiscopului polonez Konrad Krajewski, care se ocupă de gestionarea fondurilor de caritate ale Papei.

Nu este pentru prima dată când acest papă argentinian face daruri celor aflați în suferință, menționează EFE, amintind inițiativa de a oferi cartele telefonice unor imigranți ca să-și poată suna familiile, sau plicuri cu bani unor săraci din Roma.

În acest an, Vaticanul a lansat, cu ocazia Crăciunului, 'Loteria Papei', la care un bilet costă 10 euro, iar premiile sunt formate din cadouri primite de Sfântul Părinte de la autorități. Încasările vor fi folosite în scopuri de binefacere.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!