
Panica a pus stăpânire pe părinții din București după atacul din fața școlii 39. „Viața copiilor noștri nu ar trebui să aibă preț”
Incidentul care a avut loc ieri în fața școlii 39 din Capitală, acolo unde un elev de 16 ani a fost înjunghiat de alți trei colegi, a stârnit panică printre părinți. Oamenii sunt speriați, se tem să-și mai trimită copiii la școală și cer conducerii să întărească paza și securitatea unității de învățământ „Din școala asta copiii ies când vor și se duc unde vor. Nu-i întreabă nimeni de sănătate”, a declarat pentru „Adevărul” mama unui elev.
Diana Stănescu este mama unui copil de clasa a V-a care învață la școala 39 din București. Femeia ne-a povestit că a aflat despre incident de pe grupul de părinți. „Avem un grup de whatsapp. De acolo am aflat că un elev de clasa a VIII-a a fost înjunghiat în burtă cu un briceag. Am lăsat totul baltă și am alergat într-un suflet să-mi iau copilul de la școală”.
Ieri, în jurul prânzului, un elev de 15 ani a fost înjunghiat în fața școlii 39. Cu câteva ore înainte, băiatul fusese implicat într-un conflict cu unul dintre colegii săi, iar altercația a avut loc în baia unității de învățământ. „Se pare că s-au luat la ceartă inițial în toaletă, după cum am aflat și eu pe grupul de părinți. Apoi, au chiulit de la ore și au plecat din școală”, ne-a spus părintele „În fața porții, la un moment dat, au mai apărut doi tineri, prieteni cu unul dintre copii, iar răfuiala a continuat acolo. Cu toții au tăbărât pe cel de 15 ani, l-au bătut și l-au înjunghiat cu un briceag”.
Părintele unui elev: „Suntem șocați. Unii nu mai vor să-și trimită copiii la școală”
Diana Stănescu ne-a mărturisit că părinții copiilor care învață în școala 39 sunt șocați de cele întâmplate. „Suntem foarte îngrijorați, ne temem pentru siguranța copiilor noștri. Cu toții suntem în stare de șoc. Dacă ar fi fost copilul meu în locul celui atacat? Nu-mi iese întrebarea asta din cap”.
Oamenii, revoltați, cer conducerii școlii să întărească măsurile de siguranță în așa fel încât nimeni să nu mai poată pătrunde cu arme albe în curte sau în clădire. „În prezent, în școală nu este angajat decât un singur paznic. Dar aici învață aproape 1.500 de copii. O singură persoană nu are cum să le facă față. Trebuie luate măsuri concrete și urgent. Să fie mai mulți paznici pe tură”.
Femeia solicită inclusiv ajutorul poliției locale, care ar trebui, cel puțin o perioadă, să fie foarte vigilență. „Ne este teamă ca nu cumva acest incident să se repete, căci scandalul poate nu s-a oprit aici. Poate vor veni alții să se răzbune. Nu știm. Însă copiii noștri trebuie protejați. Echipajele de poliție ar trebui să supravegheze atent zona, s-o monitorizeze. Vrem să vedem polițiști care își fac treaba. Să stea în perimetrul școlii până se mai liniștesc apele”.
„S-au înjunghiat doi! S-au înjunghiat doi!”
După a aflat povestea, Diana Stănescu a alergat într-un suflet la școală pentru a-și lua copilul acasă. „Știam că nu este vorba despre el dar, chiar și așa, am decis să-l iau mai devreme cu trei ore. Am simți nevoia să-l iau în brațe, să știu că este bine, că este în siguranță, am vrut să fiu lângă el, să mă uit la el și să văd că este ok”.
Când femeia a ajuns în curtea școlii, era haos. „Toți copiii vorbeau: S-au înjunghiat doi! S-au înjunghiat doi! Numai asta am auzit. Copiii care ieșeau de la ore numai asta vorbeau între ei. Erau un vuiet și-o hărmălaie de nedescris. Toți părinții care se aflau acolo vorbeau la telefoane, scriau mesaje, îți țineau copiii de mână. Iar pe grupurile de whatsapp nebunia era și mai mare”.
Diana Stănescu ne-a spus că directorul școlii nu a dorit să se facă prea multă vâlvă. „Un sunet nu a scos. Nimic nu ne-a transmis mai nimic. De parcă nici nu s-ar fi întâmplat ceva în școală. Dar nu trebuie lăsați să treacă lejer peste această poveste. Doar atât ni s-a transmis: că incidentul s-a petrecut în afara unității de învățământ, prin urmare nu este de datoria lor să se implice. Însă scandalul dintre copii a izbucnit în școală, deci ar trebui să ia măsuri urgente”.
Părintele este revoltat și dintr-un alt motiv: în general, copiilor care chiulesc de la ore li se permite să iasă din școală fără să fie întrebați unde se duc. „Unde era paznicul? De ce li se permite elevilor să părăsească incinta unității de capul lor, fără niciun bilet de voie, fără nimic? Nimeni nu știe niciodată unde pleacă acești copii și de ce pleacă. Degeaba îi caută profesorii pe chiulangii prin toalete dacă nu îi întreabă nimeni de sănătate când ies din școală. Elevii aceia ar fi trebuit să se afle la ore, nu pe străzi”.
Diana Stănescu ne-a precizat că, în curând, se va întruni Consiliul președinților de clasă acolo unde va ridica problema lipsei de securitate din școală. „Vrem să ne trimitem copiii la școală liniștiți, nu să stăm cu grijă că ne sunt bătuți sau înjunghiați. Cerem măsuri de siguranță în plus, mai mulți paznici, dar și poliție care, prin simpla prezență, descurajează bullying-ul”.
Părinții au lansat o petiție online pentru introducerea detectoarelor de metale în școli
Până atunci însă, părintele a înaintat Ministerului Educației, Ministerului Afacerilor Interne și Parlamentului României o petiție online în care cere anumite modificări ale Legii Educației. „Este vorba despre modificarea articolului 7 din lege în așa fel încât să se includă măsuri concrete de protecție și siguranță în toate școlile din România. Cerem montarea detectoarelor de metale la intrarea în școli pentru a preveni introducerea unor obiecte periculoase precum arme albe. arme de foc, cuțițe, etc. Cerem, de asemenea, efectuarea controalelor de securitate la intrarea în incinta școlilor realizate de personal instruit, în colaborare cu autoritățile locale”.
În petiție se mai specifică și alte aspecte care țin și de organizarea activității în școli. „Ar trebui să existe protocoale clare de intervențe și alertă rapidă în caz de incidente violente, înființarea unui sistem de sesizare anonimă prin care să poată fi raportate acte de violență și bullying”.
Diana Stănescu recunoaște că implementarea sistemului de detectare a metalelor costă bani, iar banii se găsesc cu greu la minister. „Pe de altă parte, viața copiilor noștri, siguranța și integritatea lor nu ar trebui să aibă preț. Vor fi niște costuri, dar acești bani vor fi plătiți doar o singură dată, pentru achiziționarea echipamentelor. Apoi, procedura în sine ar putea fi monitorizată de paznicul școlii și profesorul de serviciu.
În școlile și liceele private acest sistem există și funcționează de multă vreme. „Cine nu vrea să fie controlat, nu are voie să intre în școală. Controlul nu este obligatoriu”. Petiția înaintată de părinți a strâns în câteva ore peste 200 de semnături.
Părinte: „Polițiștii ar trebui să fie mai activi, nu să stea degeaba în mașini”
Diana Stănescu se adresează și autorităților pe care le invită să fie mai vigiente. „Sunt acei polițiști care stau în mașini parcate în fața școlilor sau în apropierea acestora. Este bine că se află acolo, dar și mai bine ar fi ca acești agenți să iasă din mașini, să patruleze, să intre în curțile școlilor. O pot face dimineața, când cei mici intră la ore, și la prânz, când se schimbă turele. Adică exact în acele momente când oricine poate pătrunde în școală având asupra lui orice”.
Elevul înjunghiat în fața școlii 39 din Capitală a fost transportat la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” și se află în fața oricărui pericol. Cât despre agresori, doi dintre ei au fost depistați de poliție și duși la audieri.
Sursa: adevarul.ro