Pandemia i-a forţat pe angajaţii români să cheltuie mai puţin şi să economisească (sondaj)

Pandemia i-a forţat pe angajaţii români să cheltuie mai puţin şi să economisească (sondaj)

Criza sanitară i-a determinat pe angajaţii români să-şi limiteze cheltuielile la strictul necesar şi să încerce să economisească mai mult, iar doi din trei vor să păstreze acest obicei şi după pandemie, arată datele unui sondaj efectuat de o platformă de recrutare.

"Printre obiceiurile dobândite în ultima perioadă pe care angajaţii au în plan să le păstreze se numără şi grija mai mare pentru sănătate şi timpul petrecut în natură, alături de cei apropiaţi (60%). Alţi 48% s-au obişnuit, totodată, să evite zonele aglomerate şi să facă mai mult sport (39%), să gătească mai des acasă (35%), dar şi să continue să lucreze remote cât mai mult posibil (32%) şi să cumpere preponderent online (25%). De altfel, 65,5% dintre cei chestionaţi afirmă că vor să menţină un echilibru mai bun între viaţa personală şi cea profesională, motiv pentru care intenţionează să pună mai puţină presiune pe ei (32%) şi să prioritizeze viaţa personală în locul carierei (27%)", arată sondajul BestJobs.

La capitolul achiziţii pe care le-au amânat sau redus în pandemie şi vor continua să le limiteze şi în perioada următoare, 48% dintre respondenţi menţionează hainele, 45% au renunţat la călătorii şi vacanţe, alţi 44% s-au abţinut să cumpere electronice şi electrocasnice, iar 33% spun că au limitat achiziţiile pentru hobby-uri. Totuşi, în perioada următoare, 33% dintre angajaţii români au în plan să crească cheltuielile pentru concedii şi 28% pentru serviciile de îngrijire personală.

Din perioada izolării, 30% dintre cei chestionaţi spun că le lipseşte timpul petrecut alături de cei apropiaţi, în timp ce 27,6% menţionează starea de siguranţă pe care au simţit-o, fiind mai puţin expuşi riscului de infectare.

"Starea de urgenţă a topit şi nişte idei preconcepute. 33% dintre angajaţii români şi 40% dintre angajatorii care au răspuns sondajului BestJobs consideră că recrutarea post-Covid 19 se va face aproape în totalitate online. În acelaşi timp, 29% dintre angajaţi şi 15% dintre angajatori cred că în procesul de recrutare va fi necesar, pe lângă CV, şi un video de prezentare, iar un sfert dintre angajaţi şi 35% dintre angajatori se aşteaptă să fie introduse şi teste mai amănunţite de aptitudini. În plus, firmele respondente subliniază că recrutarea se va face în principal pe bază de recomandări de la angajaţii existenţi (22,5%)", arată sursa citată.

De altfel, mai mult de jumătate dintre angajatorii români (55%) se pregătesc să reziste într-un mediu de afaceri post-Covid 19 mai ostil, dar afirmă că vor menţine un mix între promovări interne în poziţii de management şi recrutare de candidaţi din extern (50%). Totodată, cei mai mulţi (35%) spun că vor păstra în mare parte stilul de muncă remote din ultimele luni şi vor continua să dezvolte componenta online a businessului (34%).

Când vine vorba de impactul pandemiei asupra pieţei muncii din România, şi angajaţii (82%) şi angajatorii (70%) pun pe primul loc creşterea numărului şomerilor, urmată de scăderea salariilor şi reducerea beneficiilor extrasalariale. Dacă angajatorii au observat că a crescut numărul celor care vor să-şi schimbe jobul (25%) şi candidaţii sunt mai uşor de găsit (30%), 65% dintre angajaţii care au răspuns sondajului Bestjobs au constatat că joburile sunt mai greu de găsit.

Sondajul a fost efectuat în perioada 26 iunie - 2 iulie 2020, pe un eşantion de 969 de utilizatori de internet şi 142 de companii mici şi medii din România.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”