PanamaPapers/Adevărații ȘMECHERI(I)

PanamaPapers/Adevărații ȘMECHERI(I)

RISE Project/ Gabriel Comănescu, unul dintre primii zece cei mai bogați români, a făcut avere din fostele platforme Petrom de foraj marin. Cum a reușit? Simplu: a avut de partea lui un german, om-cheie în managementul OMV Petrom, alături de care a instituit un parteneriat secret în marea Caraibilor. Neamțul a jucat la dublu timp de doi ani, influențând deciziile OMV Petrom în interesul afaceristului român și al său personal. Secretul iese la iveală acum, în #PanamaPapers. 

Banii lui Comănescu – evaluați în revista Forbes la peste 500 de milioane de euro – provin din afaceri petroliere derulate în România și în spațiul ex-sovietic. Magnatul și-a disimulat interesele financiare într-o rețea complicată de firme offshore, rețea întinsă din Panama și Insulele Virgine Britanice până în Niue – o mică insulă din Pacificul de Sud, aflată la 2400 de kilometri de Noua Zeelandă. El a fost sau este asociat în aceste companii cu personaje controversate între care și sindicalistul Liviu Luca, partener de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vântu, trimis în judecată pentru constituire de grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani.

Una dintre cele șase companii offshore manevrate de Gabriel Comănescu și investigate de RISE Project ascunde pactul secret care l-a propulsat pe afacerist în topul celor mai importanți jucători din piața petrolului și gazelor din regiunea Mării Negre. Nota de plată a fost și este decontată de OMV Petrom, precum și de noi toți – în situația în care statul român încă deține 20 la sută din acțiunile companiei. 

Miliardarul algerian

Anul 2004 a fost crucial pentru România. În decembrie, statul a semnat contractul de privatizare al Petrom prin care compania austriacă OMV a ajuns să dețină 51 la sută din cea mai importantă afacere românească.

Tot în 2004, Gabriel Comănescu a început să opereze Grup Servicii Petroliere (GSP), firmă axată pe servicii de exploatare de petrol și gaze offshore și care avea să devină piesa de bază a imperiului său de afaceri.

În același an însă, la mii de kilometri distanță, în Panama, avocații Mossack Fonseca (MF) erau ocupați, în secret, cu înființarea unei alte companii pentru omul de afaceri român.

Pe 16 martie 2004, aceștia au înființat în Insulele Virgine Britanice (IVB) compania Southern International Engineering Ltd. (SIE Ltd.). Angajații MF au emis imediat două certificate de acțiuni, fiecare conținând un volum de 25 de mii de acțiuni pe numele unei alte firme, Eurostock AG, din Niue. Tot atunci, avocații din Panama au redactat documente prin care certifică faptul că jumătate din acțiunile SIE Ltd deținute de Eurostock AG îi revin, de fapt, lui Comănescu, iar cealaltă jumătate unui miliardar algerian, Issad Rebrab. Practic, MF a creat un sistem de proprietate pe trei nivele: SIE Ltd se afla în proprietatea Eurostock AG, iar acțiunile emise pentru firma din Niue au revenit celor doi. 

Firma din IVB a deschis imediat după înființare conturi la o filială a băncii Garanti Bank din Amsterdam, Olanda. Atât Rebrab, cât și Comănescu au fost împuterniciți pe conturile bancare. Ironic, împuternicirile sunt întotdeauna semnate de cetățeni panamezi care în realitate nu au nici cea mai mică putere de decizie, fiind simple unelte care îndeplinesc formalități birocratice la comanda lui Comănescu sau Rebrab. 

Structura stratificată cu acțiuni la purtător creată de avocații din Panama pentru Comănescu garanta discreție absolută pentru stăpânii SIE Ltd. însă nici avocații și nici românul nu aveau cum să prevadă viitorul și scurgerea de informații confidențiale numită #PanamaPapers.

La vedere au ieșit întotdeauna câțiva directori de fațadă din Panama. Unul dintre aceștia, Vianca Scott, a decedat în 2005 și a fost înlocuită în SIE Ltd. de o altă panameză, implicată, pe hârtie, în sute de alte companii.

SIE Ltd era cea de-a șasea firmă înființată, începând cu 1999, de MF pentru Comănescu în Insulele Virgine Britanice. Celelalte cinci au fost create pe același tipar dar pentru alte afaceri.

Issad Rebrab este, conform revistei Forbes, al nouălea cel mai bogat om de pe continentul african cu o avere estimată în ianuarie 2016 la peste trei miliarde de dolari. Banii lui Rebrab provin din afaceri în industria alimentară, dar și din industria oțelului sau din comerțul cu electronice.

                     * Citește articolul integral pe RISE Project





populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!