'Panama Papers': Fastuosul mariaj al fiicei mai mici a lui Putin, suspectat de finanțare prin societăți-fantomă
Mariajul fiicei mai mici a președintelui rus Vladimir Putin ar fi putut să fie finanțat prin circuite offshore panameze datorită intervenției unui apropiat al acestuia, potrivit documentelor dezvăluite marți de cotidianul Le Monde. Astfel, stațiunea de ski Igora, situată la nord de Sankt-Petersburg, ar fi fost finanțată prin bani care au trecut prin Panama înainte de a găzdui — după mai bine de un an — mariajul fastuos al fiicei mai mici a lui Putin, Ekaterina.
Mariajul Ekaterinei Tihonova cu Kiril Șamalov, fiul lui Nikolai Șamalov, un prieten al președintelui rus, ar fi fost ocazia de a i se oferi mirelui părți din societatea petrolieră Sibur, estimată la 2,5 miliarde de euro, sumă finanțată 'prin circuite offshores panameze, ele însele alimentate din banul public rusesc', potrivit documentelor citat de Le Monde.
Alegerea locului nu ar fi fost întâmplătoare. Stațiunea Igora ilustrează mecanismul instituit de clanul Putin, potrivit 'Panama Papers': aranjamente financiare au permis apropiaților președintelui rus să ascundă aproximativ două miliarde de dolari în paradisuri fiscale, principalul beneficiar fiind Serghei Roldughin, nașul Ekaterinei Tihonova.
Prieten din tinerețe al lui Vladimir Putin, acest bărbat de 64 de ani în prezent a făcut oficiul de a-și împrumuta numele unor nebuloase societăți-fantomă administrate de cabinetul panamez Mossack Fonseca, de unde au fost sustrase documentele.
Două societăți al căror proprietar 100% este Serghei Roldughin, violoncelist de meserie, au preluat astfel imense părți din economia rusească prin alte companii offshore. Investițiile servesc uneori pentru cumpărarea iahturilor și hotelurilor pentru plăcerile personale ale oligarhiei ruse. Astfel, 40 de milioane de ruble au fost investite în 2012 în stațiunea de ski rusească Igora, unde s-a căsătorit în anul următor Ekaterina.
La fastuosul eveniment, desfășurat în februarie 2013, au participat circa 100 de invitați, rugați să-și lase telefoanele mobile la intrare pentru a nu filma nimeni sosirea tinerilor căsătoriți într-o trăsură trasă de trei cai albi.
Tatăl lui Kiril, Nikolai Șamalov, un prieten al lui Vladimir Putin și asociat al acestuia din tinerețea sa sankt-petersburgheză, este și acționar al Bank Rossia, prezentată adesea de presă ca bancă 'personală' a amicilor președintelui.
Kiril obține un cochet cadou de căsătorie: părți — la un preț necunoscut — din societatea petrolieră Sibur, care valorează 2,5 miliarde de euro.
Stațiunea Igora — dotată cu 13 piste de ski, spa, patinoar — este unul dintre locurile favorite de vilegiatură ale lui Vladimir Putin, după inaugurarea sa în 2006. Ea este situată în apropierea lacului Komsomolskoe, sediu al 'cooperativei Ozero', unde au fost făurite primele legături ale grupului de amici din Sankt-Petersburg, care va deveni clanul noilor oligarhi ruși.
În mod formal, Igora aparține unei societăți numite Ozon LLC, deținută în procent de 25 % de Iuri Kovalciuk, fost membru al grupului Ozero și acționar principal al Bank Rossia, și de fiul său, Boris. Restul de 75 % aparțin unei companii cipriote, cu proprietar necunoscut.
'Panama Papers' arată cum împrumuturi de peste 10 milioane de euro, acordate în principal de Sandalwood, societatea lui Serghei Roldughin, prietenul muzician al lui Putin, aterizează după câteva ocolișuri la Igora. Nu se vede nicio urmă de rambursări. Ultimul din aceste împrumuturi a avut loc în septembrie 2011, iar peste 18 luni Igora găzduia vesela căsătorie a Ekaterinei cu Kiril.
AGERPRES