PÂNĂ AICI! / DNA solicită control judiciar pentru Olguța pentru discreditarea lui Petru Becheru!
Procurorii DNA au solicitat vineri Tribunalului București luarea măsurii controlului judiciar față de Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiova, pe motiv că aceasta a încercat discreditarea unui martor denunțător din dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de corupție.
Printre motivele invocate de procurori în cererea adresată Tribunalului București se numără și acela că, în intervalul de timp care a urmat înregistrării cauzei pe rolul instanței, Lia Olguța Vasilescu a postat selectiv pe pagina sa de Facebook acte din dosarul de urmărire penală, după care i-a invitat pe simpatizanții săi să facă aprecieri asupra probelor, ceea ce a generat ample reacții în presă.
"În concret, inculpata a încercat discreditarea martorului denunțător, publicând o fotografie a acestuia și formulând comentarii în legătură cu credibilitatea afirmațiilor acestuia. Ca urmare, martorul a fost jignit sau amenințat cu moartea de sute de persoane care au postat pe pagina de socializare a inculpatei Vasilescu Lia Olguța. În aparență aceasta a intervenit în discuții cerând decență, dar tot inculpata i-a incitat pe cei care comentau", se arată în comunicatul DNA.
În plus, Lia Olguța Vasilescu i-a anunțat pe susținători că va acționa în mod similar și în cazul altor martori din dosar, cu referire la niște oameni de afaceri despre care susține că au formulat denunțuri calomnioase împotriva ei, sugerând indirect că va face publice date despre aceștia.
"Astfel, începând cu 30.07.2016, inculpata s-a plasat în spațiul public virtual și, în acest cadru, diferit de cel legal procesual, într-un mod agresiv ca limbaj, și-a făcut apărări, a invocat excepții și cereri. În raport cu realitatea cauzei, respectiv că faptele reținute în sarcina sa se bazează pe probe temeinice, alegerea spațiului virtual public ca opțiune procesuală pentru invocarea de cereri și excepții, criticând probele administrate, legalitatea și temeinicia lor, este incompatibilă și contrară dispozițiilor procesual penale", se precizează în comunicat.
Procurorii mai susțin că, într-o intervenție la un post de televiziune din data de 3 august, inculpata a exprimat o poziție prin care s-a apărat în aceeași manieră și a continuat să supună acuzațiile din rechizitoriu unui alt cadru decât cel procesual.
"În concluzie, procurorii apreciază că luarea măsurii controlului judiciar s-ar impune ca o garanție a bunei desfășurări a procesului penal, măsură proporțională cu gravitatea acuzațiilor formulate în dosarul penal și conduita procesuală a inculpatei", se mai arată în comunicatul DNA.
Procurorii DNA au dispus pe 19 iulie trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primarului municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, aceasta fiind acuzată de luare de mită (patru infracțiuni), folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două infracțiuni) și spălare de bani (două infracțiuni).
În același dosar, au fost deferiți justiției, sub control judiciar, Radu Cosmin Preda, fost administrator public al Craiovei, pentru complicitate la luare de mită (două infracțiuni) și instigare la spălare de bani, și Elena Daniela Popescu, la data faptelor reprezentant al unei asociații non-profit, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani.
Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulți oameni de afaceri au fost determinați de candidatul Lia Olguța Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări, inculpata folosindu-se, în schimbul obținerii acestor foloase, de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic.
AGERPRES