Palatul Buckingham: În premieră, se pot vizita saloanele pentru primirea oaspeților deosebiți ai Reginei Elisabeta a-II-a
Palatul Buckingham din Londra și-a deschis porțile pentru public de sâmbătă 25 iulie până la 27 septembrie și oferă, pentru prima dată, posibilitatea vizitării așa-numitelor 'State Rooms', saloanele destinate primirii oaspeților deosebiți de către suveranii britanici și care sunt folosite în prezent doar de Regina Elisabeta a-II-a și de unii membri ai familiei regale.
În perioada vacanței de vară a suveranei, petrecute în mod tradițional la castelul Balmoral, din Scoția, turiștii vor putea intra, în 2015, pe ușa rezervată invitaților de rang înalt, vor putea vedea cum arată mesele pregătite pentru un mare banchet, vor avea posibilitatea să admire unele dintre bijuteriile, pălăriile și toaletele reginei, caleașca acesteia, precum și sabia folosită pentru a conferi titlurile nobiliare, scrie ziarul spaniol 'ABC'.
Cele 19 săli reflectă în special gustul Regelui George al-IV-lea — care a domnit între 1820-1830—, cel care i-a cerut arhitectului John Nash să transforme într-un palat ceea ce până atunci era cunoscut sub numele de 'Buckingham House'. Actualele decorațiuni din aceste încăperi sunt unele dintre cele mai prețioase comori ale Colecției Regale, cum ar fi picturi de Van Dyck și Canaletto, sculpturi ale lui Canova, piese din porțelan de Sevres și unele dintre cele mai rafinate piese de mobilier francez și englez din lume, potrivit paginii web a palatului.
Printre cele 19 'State Rooms', cea mai importantă este Sala Tronului, în care regina își primește invitații în ocazii deosebite, cum ar fi jubileele. Aceast a fost încăperea aleasă drept cadru pentru realizarea, la 29 aprilie 2011, a fotografiilor oficiale după căsătoria Prințului William cu Catherine Middleton, care au primit cu acel prilej titlul de duce și ducesă de Cambridge.
Cea mai mare dintre aceste încăperi este sala de recepții, 'The White Drawing Room', iar o altă încăpere încărcată de semnificații este 'The Music Room', în care sunt întâmpinați șefii de stat sau regii veniți în vizită oficială.
Pregătirea unei cine de gală poate dura chiar și 12 luni, implicând bucătari, artiști în aranjamente florale, specialiști în protocol, ospătari și majordomi. Tacâmurile se așează pe mese cu maximă precizie, astfel încât fiecare comesean să fie la aceeași distanță față de desertul special al casei, o înghețată pregătită într-o formă din secolul al XIX-lea. Pentru cină se utilizează serviciul de 4.000 de piese comandat de Regele George al IV-lea și tacâmuri de argint, iar fiecare invitat dispune de câte șase pahare (pentru apă, șampanie, vin roșu, vin alb, vin desert și porto).
Există și varianta unei vizite combinate la 'State Rooms' și în faimoasele grădini ale palatului, care se întind pe o suprafață de 160.000 de metri pătrați și au un lac de 12.000 de metri pătrați. Descris drept 'o oază apărată de ziduri în inima Londrei' acesta este locul în care regina organizează celebrele ei 'garden party' și unde se găsesc peste 350 de tipuri de flori sălbatice și mai bine de 200 de copaci.
Un asemenea tur ghidat durează 2h și 25 min, iar prețul biletului, care include și explicații audio în nouă limbi, este de 26,6 lire. AGERPRES