Pacostea care a terorizat Parisul și New York-ul „se mută” la București. „A fost un chin până au scăpat de ele”

Pacostea care a terorizat Parisul și New York-ul „se mută” la București. „A fost un chin până au scăpat de ele”

Piața imobiliară dă semne de declin în București și în marile orașe ale țării. Pe lângă prețurile imense și problemele cauzate de lipsa finanțării bancare, cei care vor să-și cumpere un apartament riscă să se confrunte și cu o nouă problemă, greu de imaginat până de curând.

Ploșnițele sunt greu de stârpit, iar de multe ori supraviețuiesc dezinsecțiilor.FOTO Arhivă Adevărul

Ploșnițele sunt greu de stârpit, iar de multe ori supraviețuiesc dezinsecțiilor.FOTO Arhivă Adevărul

Tot mai multe voci avertizează că Bucureștiul e pe cale să se confrunte cu o invazie a ploșnițelor , la fel cum s-a întâmplat cu mai multe luni în urmă în orașe ca New York și Paris. Oamenii disperați care s-au lovit deja de această problemă au și un grup pe Facebook, „ Ploșnițe de pat – pacostea cea de toate nopțile” . Iar mulți dintre ei abordează subiectul deschis, inclusiv pe alte grupuri de Facebook sau pe alte rețele sociale.

Este și cazul unei doamne care atrage atenția asupra faptului că cei care își cumpără în această perioadă apartamente riscă să își ia o locuință infestată, iar apoi să lupte luni în șir cu acest coșmar. Ea a postat pe grupul de Facebook Viața și banii.

„Salutare, Cei care intenționați să cumpărați un apartament în București, știți probabil că o bună parte din oraș este infestată cu ploșnițe. Proprietarii nu spun, evident, la avizierul blocului nu apare nimic... Voi cum faceți să vă asigurați că veți cumpăra într-un bloc fără infestație? Mulțumesc. Pentru cei care nu știu, ploșnițele NU au legătură cu mizeria / curățenia, ele pot fi găsite și în hoteluri de 5 stele. Se scapă foarte greu de ele, mai ales când migrează încontinuu de la apartamentele vecine care nu-și permit sau nu pot să-și facă dezinsecție.”

Între ironii și panică

Surprinzător, mulți dintre membrii grupului nici nu auziseră de invazia ploșnițelor, deși a fost un subiect despre care s-a scris. În unele comentarii, ea a fost chiar ironizată pentru că a ridicat această problemă.

Iar cineva una dintre membrele grupului a spus chiar că ar fi un fake-news. „Eu am citit chiar săptămâna trecută că povestea cu epidemia de ploșnițe e un fake-news care apare din când în când, de obicei pentru a deturna atenția de la o problema politică mai delicată. Este întâlnită în toate țările europene și pe continentul american. Ploșnițele se stabilesc în saltea, mochetă și canapele și odată colonizată casă, se scapă de ele foarte greu; sunt o problema în hoteluri și pensiuni, unde mochetă e veche, musafirii mulți și curățenia temeinică rară. În apartamente nu cred că sunt o problema care să nu poată fi rezolvată mai ales când le punem la punct, adică scoatem mochetele dacă sunt, zugrăvim și punem mobilier nou. Să migreze ploșnitele pe coridoare? Nu cred”, a spus ea în prima parte a comentariului.

A continuat apoi, referindu-se la gândacii de bucătărie.

„O altă problemă, de această dată reală, cred că sunt gândacii de bucătărie, cunoscuți și că gândaci de gaz. Ei da, circulă de-a lungul țevilor și pe tot locul și sunt dezgustători. Într-adevăr se scapă greu de ei, toți locatarii trebuie să fie uniți, curați și dispuși să facă dezinsecții repetate. Eu am locuit la Cluj într-un bloc infestat de asemenea gândaci și e oribil. Circulă noaptea prin casă, trec peste pâine și ce mâncare lași fără capac. Eu m-am trezit într-o dimineață cu unul pe pernă lângă mine. Yaks. E greu de spus în care bloc vom găsi gândaci și în care nu. Curățenia pe casa scării poate fi un indicator, dar nu e infailibil. Cât despre cei de la firma de dezinsecție care spun că 30% de blocuri sunt infestate... Ei bine, trebuie să-și facă și ei reclamă cumva (sau să ne sperie)”, a concluzionat ea.

Un alt intenaut a afirmat că autoarea postării inițiale confundă gândacii cu ploșnițele.

Confundați insectele... Nu ploșnițe ci gândaci de bucătărie la blocurile vechi. Ploșnițe sunt mai degrabă la New York”, a comentat cineva. „PLOȘNIȚE, ați citit bine. Cineva de la o firmă de dezinsecție spunea că 30% din blocuri sunt cu ploșnițe, adică enorm”, i-a răspuns autoarea postării inițiale.

„Niște mizerii”

„Eu nu am auzit de așa ceva”, a comentat altcineva, iar imediat și alții au confirmat că nu e un subiect cunoscut, unii chiar ironici.

Nici eu n-am auzit și am trecut prin câteva apartamente la viața mea. Am recondiționat un apartament în care stătuseră niște chiriași foarte murdari și nu am întâlnit ploșnițe (și nici gândaci). L-am recondiționat complet apartamentul actual în care trăiesc (e cumpărat), care e într-un bloc interbelic și care fusese locuit în ultimii 20 de ani de o femeie în vârstă, singură, care îl lăsase să decadă într-o stare avansată de degradare. Sub parchet e un spațiu de vreo 10 cm care e plin de praf. Nu avem ploșnițe și nici alte gângănii, doar ocazionalii gândaci mari, negri, care mai vin de-afară sau prin canalizare. De obicei îi găsim morți, după ce s-au jucat pisicile cu ei”, a spus altul.

Alții, însă, au confirmat pericolul pe care îl reprezintă ploșnițele. „Niște mizerii. În bloc nou construit în 2019, au avut părinții mei anul trecut ploșnițe, au luat de la apartamentul de lângă ei, ce era închiriat! Chiriașii neîngrijiți aduc de regulă astfel de specii. A fost un chin până au scăpat de ele. Cu echipe speciale de dezinsecție, diverse soluții, aruncat mobilă, pat, saltea. Peste 5.000 de lei gaură în cheltuieli cu remobilat. Am văzut un anunț în lift și într un bloc vechi recent din 1972, cu aveți grijă, vizitatori nepoftiți în bloc, ploșnițe!”, a spus cineva.

Este adevărat... În permanență vedeam cum vecinii din blocul de vis-a-vis aruncau mobila... Unele piese de mobilier erau aproape noi și nu știam de ce până am vorbit cu administratorul. Ploșnițe”, i-a dat dreptate și un alt internaut.

Cineva care a luat în serios, de asemenea, amenințarea a venit cu câteva sfaturi. „Înainte de a cumpăra un apartament, încercați să discutați cu diverse persoane care stau în bloc. Alți locatari nu cred că au interesul să ascundă dacă sunt întrebați. Mergeți pe scări, la fiecare etaj și verificați curățenia. Poate ploșnițele nu au direct legătură cu mizeria, dar sunt alți gândaci care au.Dacă îți e frică de ploșnițe, atunci clar ar trebui să scapi de toată mobilă veche din apartamentul achiziționat. Cu vecinii nu prea ai ce face dacă nu iau și ei măsuri...”, a spus ea.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!