Pacienții cronici au dat statul în judecată
Nerespectarea dreptului pacienților la sănătate a determinat Alianța Pacienților Cronici din România (APCR) - din care fac parte Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, Fundația "Speranța Diabeticilor" Turda, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România, Asociația Națională a Hemofilicilor din România și Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune - să dea statul român în judecată.
Conform declarațiilor președintelui alianței, Cezar Irimia, citat de Agerpres, sunt trei procese diferite demarate în luna mai, pacienții sperând să determine statul să dispună actualizarea listelor de medicamente astfel încât pacienților să li se dea o șansă reală la viață, nu acces la medicamente depășite. „Au trecut șase ani, peste 2.000 de zile, de când ne luptăm cu bolile noastre și pierdem război după război, pentru că nu ne putem trata cu acele medicamente care ne-ar oferi șanse reale la viață. Sunt șase ani de când discutăm cu autoritățile, de când tragem semnale de alarmă și tot atâția ani de când autoritățile au ales să ne ignore. De data aceasta sunt obligate de instanță să-și îndrepte atenția către noi și să ne răspundă solicitărilor noastre de a avea acces la medicamente de ultimă generație. (...) Polonia a actualizat lista, Bulgaria a actualizat-o de patru ori în doi ani. La noi, pacienți cu șansă reală de viață au murit din această cauză. Ne vedem amăgiți, păcăliți. Nu mai tolerăm niciun derapaj! Chiar dacă Europa impune reguli în domeniul medical, România le încalcă”, a spus, astăzi, președintele Irimia într-o conferință de presă, potrivitAgerpres.
Prima acțiune vizează declanșarea procedurii de infringement pentru încălcarea Directivei 89/105, care prevede ca statele membre să soluționeze cererile de introducere a unor terapii pe listele de medicamente gratuite și compensate, cea de-a doua vrea să determine Guvernul, MS și CNAS să actualizeze lista de medicamente gratuite și compensate, iar ultima acțiune are în vedere obținerea unei ordonanțe președințiale prin care șapte pacienți cronici să beneficieze de tratament medical revoluționar, care le-ar putea salva viața.