Păcănelele, pe cale de dispariţie: „Ademenesc populaţia către forma cea mai scurtă de câştig, fără muncă“

Păcănelele, pe cale de dispariţie: „Ademenesc populaţia către forma cea mai scurtă de câştig, fără muncă“

Potrivit iniţiativei legislative , jocurile de noroc de tip slot-machine ar urma să intre sub controlul Ministerului de Finanţe şi vor fi accesibile doar în cazinouri sau în agenţiile care aparţin Loteriei Române.

Potrivit expunerii de motive, „actuala legislaţie nu oferă destule garanţii în ceea ce priveşte protejarea minorului, care este pur şi simplu invitat în sălile de jocuri, de reclame sugestive prezente la fiecare colţ de stradă, în apropierea unităţilor de învăţământ sau a aşezămintelor religioase şi culturale“.

Iniţiatorii susţin că dependenţa manifestată faţă de jocurile de noroc este însoţită şi de alte adicţii: „dintre tinerii care sunt dependenţi patologic de sloturi, 66% consumă alcool, 14% au apelat la droguri ilegale, iar 16,66% fumează, toate acestea, consumul de alcool, ţigări şi droguri fiind o consecinţă a practicării jocurilor de noroc“.

Jocurile, doar în cazinouri sau la Loterie

Propunerea legislativă prevede că, pentru jocurile de tip slot-machine, numărul minim de aparate care pot fi exploatate de acelaşi operator economic este de 50, în acelaşi loc sau în locuri diferite. Numărul de slot-machine, pentru fiecare locaţie, va fi minimum două mijloace de joc, dar nu mai mult de cinci mijloace de joc, pentru locaţiile autorizate pentru activitatea Companiei Naţionale Loteria Română.

Dezbaterea a luat amploare, deşi propunerea nu a intrat încă în discuţie la Senat, care este prima Cameră sesizată. Contestatarii propunerii legislative arată însă că, indiferent unde ar fi amplasate, aparatele ar provoca în continuare dependenţă.

In expunerea de motive, semnatarii citează psihologi care avertizează asupra consecinţelor ludomaniei (n.r. : dependenţa de jocuri de noroc) : „Dependentul încearcă să facă rost de bani în felurite moduri. Fiind atât de prins de dependenţa lui, adesea îi ignoră pe cei din jur, neglijează alte activităţi, nimic altceva nu-l atrage sau nu-i face plăcere. Poate ajunge uşor la izolare şi la o preocupare continuă pentru joc şi pentru a face rost de sumele necesare“.

In aceeaşi expunere de motive, care nu spune nimic despre impactul economic pe care l-ar presupune adoptarea legii de către Parlament, sunt menţionate cazurile mediatizate ale unor tineri şi se precizează că unii dintre ei, cei care nu au fost salvaţi, „şi-au curmat viaţa deoarece singura soluţie găsită pentru a scăpa de ghearele puternice ale ludomaniei a fost sinuciderea“.

„Nu în ultimul rând prezenţa sloturilor în spaţii comerciale nu încurajează sub nicio formă consumul, ademenind pur şi simplu populaţia către soluţia cea mai scurtă de câştig fără muncă“, mai susţin semnatarii, printre care se numără Gabriela Firea, Mihai Sturzu, Tudor Ciuhodaru şi Damian Drăghici.

Economiştii avertizează, însă, că adoptarea legii ar presupune scăderea PIB cu 0,6%, creşterea ratei şomajului cu 0,31% şi o alocare suplimentară a 23,5 milioane de euro ca ajutor de şomaj.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri