Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB

Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB

Ovidiu Popescu, cel mai vechi fotbalist din lotul FCSB, a fost îndepărtat de la echipă și nu va evolua pentru roș-albaștri în următorul sezon. După 8 ani petrecuți la noua campioană, fundașul a primit o propunere umilitoare de prelungire a contratului din partea conducerii clubului.

Ovidiu Popescu pleacă de la FCSB după 8 ani. Foto Sportpictures

Ovidiu Popescu pleacă de la FCSB după 8 ani. Foto Sportpictures

Gigi Becali i-a pus pe masă un contract pe o singură stagiune, cu condiția ca Ovidiu Popescu să semneze în alb o clauză de reziliere pe care patronul ar fi putut să o activeze în iarnă, adică după 6 luni. Jucătorul nu a fost de acord, cerând un contract pe doi ani, astfel că negocierile au fost sistate.

“Ovidiu Popescu e liber. Joacă în locul lui Șut, al lui Lixandru sau al lui Baba? Eu am vorbit cu el, am zis că ne mai gândim. La Crețu e altă situație. Ca Crețu nu găsești alt fundaș dreapta la ora asta. Cât te folosești de el, n-are frică, nicio emoție. E liber, i-a expirat contractul (n.r. Ovidiu Popescu). Dacă i-a expirat contractul, e liber să plece unde vrea . E subiect închis”, a declarat Gigi Becali pentru Fanatik.

Fotbalistul de 30 de ani, cu 248 de meciuri pentru FCSB din care 36 în actualul sezon , a intrat imediat în vizorul altor formații din Superliga. Sepsi și-a arătat rapid disponibilitatea de a-l înregimenta, însă fundașul a ales să meargă la U Cluj, sub comanda lui Ovidiu Sabău. Ovidiu Popescu este așteptat să semneze în cursul zilei de astăzi cu gruparea ardeleană.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 ALERTĂ Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți de procurori / Ioana Băsescu, pusă sub acuzare pentru sprijinirea grupului infracțional organiza…

3 De citit...

4 „A început spectacolul /

5 Foarte interesante amănunte...