OUG privind trecerea Transelectrica şi Transgaz de la Finanţe la SGG, aprobată de Senat

OUG privind trecerea Transelectrica şi Transgaz de la Finanţe la SGG, aprobată de Senat

Ordonanţa care prevede trecerea companiilor Transelectrica şi Transgaz de la Finanţe la SGG a fost adoptată, luni, de Senat, liberalul Varujan Vosganian afirmând că, astfel, administraţia e folosită ca un instrument de către politic şi arată arbitrariul care a domnit în alianţa cu PSD.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative a fost adoptat de plenul Senatului cu 74 de voturi "pentru", 33 de voturi "împotrivă" şi două abţineri.

Termenul de adoptare tacită se împlinea luni. Senatul este prima cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

Senatorul PNL Varujan Vosganian , fost ministru al Economiei, a declarat în cadrul dezbaterilor că, din modul în care a fost rânduită administraţia centrală a României, în ultimii ani, această ordonanţă de urgenţă este "expresia clară a dezordinii şi confuziei, care este indusă în permanenţă, prin acte conjucturale, ce urmăresc, de fapt, interese mărunte care nu au legătură cu reforma administraţiei".

"Sunt interese strict de natură politică, care cer ca resursele să fie administrate fie ba de unii sau alţii, fără nicio legătură cu interesul economic", a spus liberalul în plenul Senatului, precizând că PNL respinge această ordonanţă, aşa cum a respins-o şi în momentul în care s-a făcut în Guvern.

"Nu mă întrebaţi dacă vreunul din miniştrii liberali de atunci au semnat sau nu această ordonanţă de urgenţă. Dacă au făcut-o, au făcut-o cu de la sine putere, aşa cum am văzut, după acceea, că unii liberali şi-au luat împuternicirea de a reprezenta alţi liberali decât pe cei din PNL. Noi nu am fost de acord atunci, cu atât mai mult nu suntem acum, când nici măcar argumentul meschin că o luăm de la tine, ca să mi-o dă mie, nu mai există", a comentat Varujan Vosganian.

Senatorul liberal a continuat: "Noi ştim un singur lucru, că trebuie să separăm producţia de cei care gestionează operatorii economici. Am fost de acord, când eram ministru al Economiei, să fac acest lucru, deşi nu eram de acord. Am acceptat din cauza unor presiuni politice şi din cauza unor neînţelegeri la nivelul coaliţiei de guvernare. Potrivit legilor din acel moment, între ministrul Economiei şi ministrul delegat pentru Energie nu era absolut nicio legătură de natură instituţională. Domnul ministru Niţă avea atribuţiile sale, nu îl deranja nimeni, şi, ca acest lucru să fie explicit, a şi cerut să se mute într-un sediu, la capătul celălalt al oraşului", a spus liberalul.

El a adăugat că, pentru ca să nu gestioneze cele două companii, Transelectrica şi Transgaz, "s-a decis ca ele să plece la Ministerul Finanţelor".

"La Ministerul Finanţelor au stat ce au stat până când ministrul trebuia să se schimbe cu alt ministru. Alt ministru, care nu era în anturajul apropiat al primului-ministru. Şi atunci, în preajma schimbării care nu s-a mai făcut din cauza ruperii alianţei, iar Transelectrica şi Trasgaz şi-au luat bogceaua în spinare şi s-au mutat, prin Ordonanţă de Urgenţă, de la Finanţe la Secretariatul General al Guvernului", a mai afirmat Varujan Vosganian.

Liberalul a mai arătat că, a pune ca logică faptul că România este ameninţată cu o procedură de infrigement, dacă aceste companii sunt subordonate Ministerului de Finanţe, şi nu mai sunt ameninţate, sub subordinea SGG, este "de-a dreptul amuzant", pentru că SGG face parte integrantă din acelaşi guvern.

"Această temă, că vor fi mai bine coordonate de primul-ministru, care are ca prioritate coordonarea economiei, nu ţine decât de-un singur context, în care desfiinţăm toate ministerele şi le mutăm pe toate la SGG, care devin un fel de Cardinal Richelieux, şi primul-ministru, în calitate de monarh al actului de guvernare, este cel care dă directive pentru toate companiile", a mai declarat senatorul PNL.

Această Ordonanţă de Urgenţă "arată limpede că administraţia centrală este folosită ca un instrument, ca să nu spun jucărie, în mâna factorului politic şi în acelaşi timp arată arbitrariul care, din păcate, a domnit în alianţa pe care am împărtăşit-o cu PSD, că de fapt lupta era pe resurse, nu pe îndeplinirea programului de guvernare", a acuzat Vosganian.

Potrivit acestuia, ordonanţa "este un fel de a sări la cap fără minge, pentru că, între timp, şi la Ministerul de Finanţe s-a înstăpânit acelaşi spirit cu totul grijuliu la adresa oamenilor", Vosganian făcând referite la acciza pe carburanţi, pentru care s-a dat "o explicaţie cu totul siderantă".

"Mie mi se pare că ea nu mai este adecvată din perspectiva interesului direct al PSD de a controla resursele şi este cu totul nepotrivită, pentru respectul pe care trebuie să îl avem pentru economie", a mai afirmat Varujan Vosganian.

În replică, senatorul UNPR Şerban Mihăilescu a declarat că este extrem de surprins de discursul lui Varujan Voganian, în primul rând pentru că ştie perfect situaţia din sistem şi pentru că ştie că nu este aşa cum a prezentat-o.

"Este adevărat că nu am reuşit să găsim o soluţie cu aceste companii, în ultimii zece ani. Când am schimbat la Economie, UE a spus că nu se poate, s-a găsit soluţie la SGG, nu ştiu dacă e foarte bună, dar totul depinde de negocierile cu FMI şi Uniunea Europeană, iar domnul Vosganian ştie foarte bine acest lucru", a spus Şerban Mihăilescu.

Companiile Transelectrica (TEL) şi Transgaz (TGN) au fost trecute de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, de la Ministerul Finanţelor la Secretariatul General al Guvernului, în şedinţa de Guvern din 14 februarie.

Ordonanţa de urgenţă a fost aprobată în ultima şedinţă de guvern, la care Daniel Chiţoiu (Finanţe) şi Andrei Gerea (Economie), propuşi de PNL spre înlocuire, nu au participat, în locul lor fiind prezenţi secretari de stat.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri