OUG privind majorările salariale ale profesorilor, publicată în Monitorul Oficial

OUG privind majorările salariale ale profesorilor, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de urgenţă privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial.

Foto: Arhivă

Foto: Arhivă

„Am decis, la nivelul coaliţiei şi în deplin consens cu liderii de sindicat, ca odată ce avem răspunsul scris din partea dumnealor legat de revenirea la clasă a tuturor dascălilor, vom adopta şi ne vom ţine de cuvânt, cum am făcut-o şi până acum, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă cu elementele de conţinut aşa cum au fost ele agreate împreună cu sindicatele. (...) În deplin dialog cu sindicatele, reprezentanţii profesorilor, cu reprezentanţii părinţilor, cu reprezentanţii elevilor, am considerat că este absolut necesar să încheiem acest conflict de muncă şi să asigurăm (...) soluţia prin care să putem să încheiem anul şcolar, să se deruleze Evaluarea naţională şi, desigur, să se deruleze examenul de Bacalaureat. Ca atare, vom adopta ordonanţa de urgenţă, de fapt sunt două ordonanţe de urgenţă, pentru că una vizează asigurarea creşterilor salariale de la bugetul de stat şi desigur asigurarea fondurilor necesare pentru formarea profesională, bani care vor fi pe liniile de finanţare europeană”, a precizat Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de guvern.

Sindicaliștii din Educație au transmis luni că greva generală va fi suspendată, dar că negocierile încă nu s-au încheiat. Profesorii îi vor urmări pe guvernanți dacă respectă angajamentele, iar în caz contrar, vor relua greva la începutul anului școlar 2023-2024. „Politicienii care îndrăznesc să încalce ceea ce si-au asumat in acest act normativ se sinucid politic. Anul 2024 este an electoral, vom fi cu ochii pe ei”, a spus Marius Nistor, liderul FSE.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!