
„Otrava albă”. Cel mai periculos aliment pentru sănătate, pe care îl consumăm zilnic. Medic: Acționează ca un drog asupra creierului
Cel mai dăunător alimente din dieta modernă este zahărul rafinat. Deși este consumat frecvent, efectele sale negative asupra sănătății sunt foarte grave atât pe termen mediu, cât și pe termen lung.
„Studiile recente arată că zahărul rafinat acționează în mod similar cu drogurile asupra creierului, activând aceleași regiuni responsabile pentru dependență. Acest lucru îl face extrem de periculos, mai ales pentru copii, care dezvoltă obiceiuri alimentare nesănătoase încă de la vârste fragede”, explică pentru „Adevărul”, dr. Alexandru Nechifor, specialist în medicină internă.
Potrivit medicului, zahărul rafinat afectează negativ organismul în multiple moduri. Favorizează acumularea grăsimii corporale și creșterea în greutate, oferind doar „calorii goale”, fără nutrienți esențiali.
„De asemenea, contribuie la dezvoltarea diabetului de tip 2, deoarece crește rezistența la insulină, ceea ce duce la complicații severe pentru sănătate”, avertizează dr. Nechifor.
Un alt efect nociv este asupra sistemului cardiovascular, întrucât „zahărul favorizează inflamația și crește nivelul trigliceridelor, ceea ce poate duce la hipertensiune arterială și afecțiuni ale inimii”.
Pe lângă toate acestea, susține medicul, zahărul are un efect nociv asupra creierului.
„Studiile neuroștiințifice au demonstrat că zahărul provoacă dependență comparabilă cu cea produsă de substanțe precum cocaina. Prin creșterea bruscă a dopaminei în creier, consumul regulat de zahăr duce la nevoia de a consuma din ce în ce mai mult, ceea ce explică de ce mulți oameni nu reușesc să renunțe la dulciuri. Acest efect este și mai pronunțat în rândul copiilor, deoarece creierul lor este în dezvoltare și mult mai sensibil la astfel de stimuli”, afirmă dr. Alexandru Nechifor.
Un alt aspect alarmant este impactul zahărului asupra funcțiilor cognitive.
„Consumul excesiv este asociat cu un risc crescut de boli neurodegenerative, precum Alzheimer, iar studiile recente au arătat că dietele bogate în zahăr afectează memoria și concentrarea. Totodată, zahărul accelerează procesul de îmbătrânire prin degradarea colagenului, ceea ce duce la apariția ridurilor și pierderea elasticității pielii”, susține dr. Nechifor.
Cum putem reduce consumul de zahăr în alimentația zilnică?
Există câteva metode eficiente pentru a limita aportul de zahăr, consideră medicul. În primul rând, este important să citim etichetele produselor, deoarece zahărul este ascuns în multe alimente procesate, inclusiv în sucuri, sosuri și iaurturi.
„O alternativă sănătoasă este să optăm pentru îndulcitori naturali, precum mierea, siropul de arțar sau stevia. Gătitul acasă este o altă soluție foarte bună, deoarece ne oferă control total asupra ingredientelor pe care le folosim. În plus, consumul de alimente integrale, precum fructele, legumele și cerealele, contribuie la o dietă mai echilibrată, fără adaosuri inutile de zahăr”, susține specialistul.
Un aspect esențial este reducerea consumului de zahăr în rândul copiilor. Studiile arată că expunerea timpurie la alimente bogate în zahăr poate duce la dependență alimentară și la un risc crescut de obezitate și diabet la vârste fragede.
„Prin educarea copiilor despre efectele nocive ale zahărului și încurajarea unor obiceiuri alimentare sănătoase, putem preveni multe dintre problemele de sănătate care apar mai târziu în viață”, recomandă medicul.
În consecință, dr. Alexandru Nechifor susține că „reducerea consumului de zahăr este un pas esențial pentru prevenirea unor afecțiuni grave și pentru îmbunătățirea sănătății general”. Alimentația conștientă și alegerile corecte pe termen lung pot face o diferență majoră, susține medicul.
„Este important să fim atenți la ceea ce consumăm și să înlocuim obiceiurile nocive cu alternative mai benefice pentru organism. Un stil de viață echilibrat, bazat pe alegeri sănătoase, ne poate ajuta să ne menținem energia și vitalitatea pe termen lung. În plus, educația nutrițională trebuie să înceapă de la o vârstă fragedă, astfel încât viitoarele generații să fie mai conștiente de impactul zahărului asupra sănătății”, concluzionează medicul Alexandru Nechifor.
Sursa: adevarul.ro