Oţelul Galaţi - UTA Arad 1-1, în meciul inaugural al sezonului Superligii
Nou-promovata Oţelul Galaţi a terminat la egalitate cu UTA Arad, 1-1 (0-1), vineri seara, pe teren propriu, în primul meci al etapei inaugurale a noului sezon al Superligii de fotbal, informează Agerpres.
Foto Shutterstock
UTA, care a avut o bară în min. 2, prin slovacul Andrej Fabry, din lovitură liberă, a deschis scorul în finalul primei reprize, prin Rareş Pop (45+6), cu un şut de la circa 20 de metri în vinclul porţii lui Ralu Stoian.
Oţelul a egalat după pauză, prin Alexandru Mihai Constantin Pop (62), atacant adus în această vară de la Unirea Dej.
Echipa antrenată de Dorinel Munteanu a ratat victoria, după ce italianul Juri Cisotti a irosit un penalty în min. 76 (a apărat Florin Iacob). Lovitura de pedeapsă a fost acordată după un henţ comis de Damian Isac.
Oţelul a mai avut o mare ocazie de a obţine victoria, dar George Cîrjan a şutat mult peste poartă din poziţie ideală, de la 14 metri (87).
Sursa: adevarul.ro