OTE încheie acordul de vânzare a Telekom Romania Communication către Orange România

OTE încheie acordul de vânzare a Telekom Romania Communication către Orange România

Hellenic Telecommunications Organization (OTE) anunţă încheierea unui acord de vânzare a cotei sale de 54% din acţiunile Telekom Romania Communications către Orange România, finalizarea acestei tranzacţii fiind estimată pentru a doua jumătate a anului 2021.

Potrivit unui comunicat al OTE, remis luni AGERPRES, la valoarea agreată de 497 milioane euro pentru întregul pachet de acţiuni (100%), valoarea acţiunilor deţinute de OTE este de 268 milioane euro, însă aceasta poate fi supusă unor ajustări la încheierea tranzacţiei, pentru a balansa modificările anumitor elemente, precum datoria netă sau capitalul circulant.

"Vânzarea participaţiilor deţinute în Telekom Romania Communications este o decizie strategică luată în contextul redefinirii priorităţilor şi planurilor de creştere ale Grupului OTE, pentru a sprijini dezvoltarea Grupului şi a genera valoare pentru toate părţile implicate. OTE a investit semnificativ de-a lungul anilor pentru a sprijini performanţa Telekom România şi rămâne pe piaţă prin Telekom Romania Mobile Communications. Doresc să mulţumesc echipei de management şi angajaţilor Telekom Romania pentru realizările de până acum. Sunt convins că vor continua să ofere tot ce au mai bun nu doar în perioada următoare, până la finalizarea tranzacţiei, ci şi ulterior. Achiziţia TKR de către Orange România va asigura creştere pe viitor. Aceasta setează premisele consolidării competitivităţii pe piaţă în beneficiul clienţilor şi pe cele ale transformării digitale ale economiei şi societăţii româneşti", a declarat Michael Tsamaz, preşedintele Consiliului de Administraţie şi director general al OTE.

Operatorul OTE menţionează că îşi va păstra statutul de acţionar majoritar al Telekom Romania Mobile Communications.

"Tranzacţia nu este estimată a avea un impact major asupra fluxurilor de numerar sau contului de datorii ale OTE. Achiziţia Telekom Romania Communications de către Orange România va determina o creştere a competitivităţii în piaţă, securizând totodată viitorul companiei prin investiţii pe termen lung, prin sprijinirea transformării digitale a economiei şi societăţii româneşti, oferind astfel perspective stabile şi pozitive pentru angajaţii săi. Tranzacţia face obiectul aprobărilor instituţiilor cu rol de reglementare şi altor condiţii, finalizarea acesteia fiind estimată în a doua jumătate a anului 2021. La finalizarea acesteia, valoarea netă rezultată în urma tranzacţiei va fi distribuită acţionarilor", precizează compania.

La rândul său, Orange România afirmă într-un comunicat remis luni AGERPRES că încheierea tranzacţiei este supusă unor condiţii precedente uzuale, în particular aprobarea tranzacţiei de Comisia Europeană şi de alte autorităţi competente, fiind aşteptată să se finalizeze în a doua jumătate a anului 2021. Până la aprobarea şi finalizarea tranzacţiei, ambele companii vor continua să funcţioneze independent.

"Este un moment important pentru piaţa românească de telecomunicaţii, care va duce la creşterea atractivităţii sale atât în ceea ce priveşte serviciile telecom convergente, cât şi infrastructura de înaltă calitate, sporind în acelaşi timp competiţia. Această tranzacţie va aduce noi oportunităţi pentru dezvoltarea de servicii convergente, cu mai multe beneficii şi o paletă mai largă de opţiuni oferite clienţilor, dar şi pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei digitale. Complementaritatea celor două reţele ne va permite să aducem împreună nu doar clienţi şi echipe, ci şi cea mai bună expertiză în ceea ce priveşte calitatea serviciilor şi a unei infrastructuri de reţele fixe şi mobile pregătite pentru provocările viitorului", a afirmat Liudmila Climoc, CEO Orange România.

Barclays Bank PLC este consultantul financiar al OTE, iar Dechert, Eversheds şi Freshfields sunt consultanţii juridici şi de reglementare.

Luni, 9 noiembrie, mandatul directorului general al Telekom Romania Communications şi al Telekom Romania Mobile Communications, Miroslav Majoros, s-a încheiat, locul acestuia fiind luat de Vladan Pekovic.

În prezent, Telekom Romania Communication are o reţea fixă de telecomunicaţii la nivel naţional, care deserveşte aproximativ 930.000 de clienţi de Internet de mare viteză, şi 1,2 milioane de abonaţi la serviciile TV. În 2019, compania a înregistrat venituri de 622 milioane de euro.

Telekom Romania, parte a Deutche Telekom, este prezentă pe piaţa românească din anul 2014, după rebrandingul comun al Romtelecom şi Cosmote România.

Grupul Telekom România a înregistrat venituri consolidate de 228,9 milioane euro în al doilea trimestru din acest an, în scădere cu 1%, faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

În timp ce veniturile totale din servicii fixe s-au ridicat la 121,1 milioane euro, în perioada analizată, în creştere anuală cu 7,2%, pe fondul avansului înregistrat de segmentul ICT, de 25,1%, veniturile totale din servicii mobile au scăzut cu 9,2%, până la 93,8 milioane euro, faţă de trimestrul al doilea din anul anterior.

Orange România a raportat o cifră de afaceri de 1,1 miliarde euro în 2019. Graţie acestei achiziţii, Orange va accelera strategia sa de dezvoltare a serviciilor convergente, care, prin integrarea reţelei fixe a TKR, va consolida infrastructura sa convergentă de comunicaţii, ce va deservi pieţele B2C, B2B şi IT&C. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!