Dictatura mareșalului Antonescu, în România, a fost marcată și de o serie de masacre antisemite, executate cu o cruzime fără margini. Acestea făceau parte dintr-un plan de „curățire a terenului”, de exterminare sau deportare a populației evreiești, în special.

Imagini crunte ale pogromului de la Iași FOTO Adevărul

În preajma celui de Al Doilea Război Mondial, regimurile sau partidele de extremă dreaptă ajunseseră la putere în multe state europene. În Germania, nazismul devenise politică de stat, horthysmul în Ungaria, fascismul în Italia, regimul generalului Franco în Spania sunt cele mai elocvente exemple. În România anilor '30, Legiunea Arhanghelului Mihail, prin partidul „Totul pentru Țară”, se bucura de o popularitate crescândă, ajungând să obțină locuri în Parlament. Ultranaționalismul militant și antisemitismul erau printre caracteristicile acestor regimuri de extremă dreapta.

Evreii, în special, erau țapii ispășitori pentru toate relele care se întâmplaseră Europei, pentru sărăcie, decădere morală, șomaj și chiar înfrângerea pe câmpul de luptă. Odată cu debutul celui de Al Doilea Război Mondial, epurările etnice și rasiale erau la ordinea zilei în Germania Nazistă, iar lagărele de concentrare erau pline în permanență. România, începând cu toamna lui 1940, devenise „stat național legionar", în care puterea supremă era deținută, de facto, de mareșalul Antonescu. Același Antonescu perfectase o alianță cu Hitler, devenind parte a Axei, în războiul contra lumii occidentale. Odată cu înființarea statului național legionar, dar și a alianței cu Germania Nazistă , în România au fost aplicate politici antisemite și organizate măceluri în toată regula, mai ales împotriva evreilor. Planul lui Antonescu, așa cum o dovedesc numeroase stenograme, era exterminarea sau deportarea evreilor, pe model nazist.

”Curățirea terenului”, planurile diabolice ale mareșalului

În România, antisemitismul a luat amploare mai ales după Primul Război Mondial. Obligația de a da cetățenia româna evreilor de pe teritoriul României, impusă prin tratatele de pace de după Primul Război Mondial, ca și creșterea populației evreiești în România interbelică, au inflamat spiritele. Evreii erau considerați vinovați de toate eșecurile românilor, de la sărăcia și alcoolismul țăranilor, la faptul că mulți români nu puteau să facă studii din cauza sărăciei. În schimb, evreii, care trăiau din antreprenoriat în general, erau văzuți ca fiind prosperi pe seama românilor. În realitate, țineau foarte mult la educarea copiilor și înalta calificare. Problema evreiască a dus la revolte antisemite ale studenților și a fost utilizată ca program electoral și ideologic de Mișcarea Legionară, dar și de politicienii ultra-naționaliști și antisemiți. Lucrurile au scăpat de sub control odată cu înființarea Statului Național Legionar în septembrie 1940, sub conducerea mareșalului Antonescu.

Aliat al lui Hitler, acesta propunea o ”curățire a terenului” de inspirația nazistă. Mai precis, era vorba de îndepărtarea în primă fază a evreilor din diferite funcții și din societate în general. Marginalizare acestora. Iar mai apoi exterminarea sau deportarea. Prima dată a fost luată în calcul exterminarea. „ Dau drumul mulţimei să-i masacreze. Eu mă retrag în cetatea mea şi după ce-i masacrează pun iarăşi ordine”, spunea Ion Antonescu în fața Consiliului de Miniștrii din anul 1941. Cel puțin asta arată stenogramele Consiliului de Miniștri scoase la lumină de CNSAS și care au făcut parte și din rechizitoriul lui Ion Antonescu. ”Curățirea terenului” era de fapt un proiect pe care autoritățile române îl aveau pentru a scăpa de toate populațiile ”neromânești”, în special de evrei. „Curățirea terenului” era o ”misiune” a dictaturii Antonescu de epurare etnică a României.

”Am să fac o operă de curăţire totală şi de evrei şi de ucrainieni, greci şi găgăuţi, care rând pe rând trebuie să fie evacuaţi din ţară”, spune Ion Antonescu pe 5 septembrie 1941. În plus, după ocuparea Basarabiei și Bucovinei, alături de Germania nazistă, Antonescu dorea să deporteze toți evreii din acele regiuni, promițând că ” Basarabia nu va avea niciun picior de evrei”. Documentele din aceeași perioadă arată că amenințările nu erau în van. Mihai Antonescu, în calitate de viceprim-ministru, preciza că, în 1941, mulți evrei au fost scoși pe de ascuns din toate comunele rurale din Moldova, Basarabia și Bucovina. Ce s-a întâmplat cu ei, nu se știe cu certitudine. Posibil să fi fost deportați. Mai mult decât atât, alte documente ale Consiliului de Miniștri arată că în anul 1941 au fost luate mai multe măsuri antisemite în teritoriile românești.

Evreii era considerați ”paraziți" și puși la muncă silnică. „Evreii care au fost scoşi din viaţa economică au fost puşi la muncă. Dacă nu pot să o facă plătesc. Acela care nare posibilitatea să plătească, plăteşte comunitatea, dacă nu este expediat din ţară., pentru că noi nu ţinem paraziţi în ţară. La început este ţinut în lagăr şi apoi expulzat dacă nu plăteşte comunitatea pentru el”, se arată în documente. O parte au fost deportați, în condiții criminale, mulți murind pe drum sau în zonele de tranzit. ”Deocamdată au plecat jidanii de la Iaşi. Am destule greutăţi cu cei care i-am dus la Bug. Numai eu ştiu câţi au murit pe...”, preciza Antonescu pe 13 noiembrie 1941.

Masacrul de la Iași

Cel mai grav pogrom organizat îndreptat împotriva populației evreiești pe teritoriul României a fost cel de la Iași, din perioada 27-29 iunie 1941. Rapoartele postbelice arată că peste 14.000 de evrei au fost omorâți în decurs de patru zile, adică aproximativ jumătate din comunitatea evreiască din Iașiul interbelic. Conform stenogramelor Consiliului de Miniștri, a fost un masacru programat. Pe 25 iunie, cu două zile înainte de măcel, jandarmii au avut grijă să instruiască populația românească să-și însemne casele cu semnul crucii, pentru a putea fi diferențiați. Pe 26 iunie, o parte a presei ieșene instiga la pogrom. Iar pe 27 iunie 1941 a început măcelul. Colonelul Dumitru Captaru, prefectul de Iași, a ordonat percheziții la casele evreilor. Se spune că totul a fost comandant, prin telefon de Antonescu, la cinci zile după ce România a intrat în război alături de Germania Nazistă.

Mii de evrei au fost duși cu forța la secțiile de poliție și arestați. La Sculeni, soldații români au omorât 400 de evrei, iar prin municipiul Iași, o parte a populației întărâtată a început masacrele. Evreii au fost lăsați fără toate bunurile de valoare. Pe 29 iunie, cunoscută drept ”duminica neagră”, miile de evrei arestați au fost împușcați de soldați. Se presupune că 8000 de evrei au fost omorâți în arest. „La Chestură ne aştepta priveliştea îngrozitoare a unui strat de oameni morţi, ce zăceau pe pietrele din curte. Două rânduri de soldaţi români şi germani primeau cu lovituri de lemne de 1 metru pe nefericiţii ce erau întâi jefuiţi de obiectele de valoare”, mărturisea Rozen Lazăr. Alți 5000 au căzut victime mulțimii dezlănțuite. Aproximativ alte 2000 de evrei au fost efectiv duși cu forța la gară și băgați în trenuri, în vagoane pentru transportul vitelor. Au fost închiși fără apă și mâncare. Fără aer și apă, au fost plimbați către Podul Iloaiei și înapoi. Au murit în jur de 1000 de evrei. Cadavrele au fost aruncate în gropi comune. Susținătorii lui Antonescu au susținut ulterior că de fapt se dorea deportarea evreilor în lagărul de la Târgu Jiu și nu un masacru. Documentele arată , însă, că a fost un act deliberat la care au participat miniștri, militari, jandarmi, polițiști, oameni ai Siguranței, angajați CFR, dar și soldați germani din garnizoana de la Iași. Plus oameni simpli, incitați la pogrom.

Măceluri anti-semite în teritoriile eliberate de români

Măsuri antisemite și măceluri îndreptate împotriva evreilor au avut loc și în Basarabia, dar și Bucovina de Nord, odată ce zonele au fost eliberate de armata română și germană. La Cernăuți au fost omorâți 2000 de evrei într-o singură zi. Totul a fost sistematic fiind implicați militari români și germani, jandarmi dar și localnici. ”Unul dintre cele mai mari măceluri ale zilei a avut loc în Cernăuţi, capitala Bucovinei, acolo unde 2000 de evrei au fost ucişi de soldaţii români în cooperare cu localnicii, jandarmii şi soldaţii germani”, preciza Radu Ioanid în lucrarea sa „The Holocaust in Romani: The destruction of jews and gypsies unde the Antonescu regime”. În Basarabia au fost omorâți peste 64.000 de evrei, numai în ghetourile de la Chișinău, Bălți, Soroca și Hotin. La aceștia se mai adaugă alți 44.000 omorâți prin alte localități, inclusiv rurale, din Basarabia. Mai apoi conform planului de ”curățire a terenului” au fost deportați în Transnistria, mulți evrei din Basarabia și Bucovina. Au fost încolonați și „mânați" pe jos.

Din cauza condițiilor inumane mulți au murit pe drum. Cei ajunși în Transnistria, din cauza condițiilor de viață, au murit pe capete. Se presupune că au murit peste 120.000 de evrei în Trasnistria. Pe lângă atrocitățile din Basarabia și Bucovina sau pogromul deliberat de la Iași, au mai fost înregistrate și alte pogromuri, fără însă să fie programate sau controlate oficial de statul român. De exemplu, în perioada 21-23 ianuarie 1941, în timpul ”rebeliunii legionare", membrii Gărzii de Fier răsculați împotriva lui Antonescu au făcut ravagii pe străzile din București. Au ridicat din case peste 1800 de evrei cu vârste cuprinse între 18 și 85 de ani și i-au dus la un abator. Asta după ce i-au bătut, mutilat și jefuit. La abator au fost căsăpiți cu mare cruzime.

”Au fost ucişi la abator cu instrumentele folosite de obicei pentru căsăpirea animalelor. A doua zi, de-abia dacă mai rămăsese vreo prăvălioară evreiască pe Lipscani care să fi scăpat întreagă şi s făcuseră cozi lungi în faţa morgilor(...) În aceea noapte la Bucureşti avusese loc unul dintre cele mai îngrozitoare pogromuri din timpul războiului”, scria Ivo Porter, un spion britanic din România acelor ani şi care a descris pogromul în cartea sa ”Operaţiunea Autonomous”. Conform datelor oficiale, se estimează că în timpul Holocaustului, în teritoriile controlate de români, au murit în jur de 380.000 de evrei.