Originea etnică a dacilor rămâne și astăzi un mister. Tot mai mulți specialiști spun că geții și dacii erau, de fapt, popoare diferite, cel mult cu un fond comun. Dacii sunt atestați mult mai târziu decât geții și, în plus, ar fi rezultatul unui conglomerat tribal și etnic .

Războinicii daci în luptă cu romanii FOTO Adevărul

Despre daci, aparent, se știu multe lucruri. Evident, nu toate adevărate și mai ales puțin verificate. În jurul dacilor a fost creată o mitologie aparte în România, mai ales pseudo-științifică, fiindu-le atribuite calități magico-spirituale deosebite, dar și abilități tehnologice incredibile, ”ascunse„ de ”ocultă”. În realitate se știu foarte puține lucruri concrete despre originea etnică a dacilor. Cine au fost aceștia și cum au apărut pe scena istoriei? Dacă ar fi să ne luăm după manualele școlare, dacii și geții sunt unul și același popor, dar numit diferit de greci și români.

În plus, Strabon, celebrul geograf grec, spunea că dacii și geții vorbesc aceeași limbă. Dacă despre geți, primii atestați în scrierile antice, adică încă din secolul al VI lea d Hr, se știe clar că sunt o ramură nordică a triburilor tracice, prin informțiile oferite de Trogus Pompeius și Strabon, și dacii ar fi tot o ramură nordică a tracilor. Pentru unii, identici cu geții. În realitate, specialiștii în istorie antică și arheologii au nuanțat un pic mai mult lucrurile și există mari dubii că geții și dacii ar fi unul și același popor. Dacă despre geți se știe că sunt o ramură a tracilor, cine sunt, atunci dacii? Este o întrebare la care nici astăzi nu se poate răspunde fără echivoc și cu cea mai mare certitudine.

O invazie care a schimbat radical realitățile din zonă

Dacii apar relativ târziu pe scena istoriei. Cel mai probabil în secolul II îHr. Sunt menționați în secolul I Hr, de Iulius Caesar în ”Commentari de bello gallico”. „Pădurea Hercinică începe în ţara helveţilor, nemetilor şi rauracilor şi, mergând paralel cu Dunărea, ajunge la graniţele dacilor şi anarţilor”, scria Caesar. Cine erau de fapt acești daci? Există mai multe ipoteze. Una dintre acestea arată că dacii s-au format în vâltoarea unor evenimente excepționale din secolul III-II îHr. Este vorba despre invazia celților în zona est-central europeană dar și în Balcani. Cel mai probabil este vorba despre puternicele neamuri ale anarților. Celții erau războinici de temut, maeștrii ai prelucrării fierului, bine înarmați, bine echipați și cu o cultură marțială bine dezvoltată, în care bravura pe câmpul de luptă și faptele de arme deosebite erau deosebit de apreciate. Celții erau totodată artizani, meșteșugari, crescători de animale dar și purtători ai unui important folclor.

„Cea mai amplă invazie petrecută în spaţiul carpato-danubiano-pontic în secolele III-II a.Chr. a fost fără îndoială aceea a triburilor celtice. Din ţinuturile lor iniţiale de locuire - cursurile superioare ale Rinului şi Dunării - acestea s-au extins în toate direcţiile începând din secolul al VI-lea a.Chr. şi până la începutul secolului al III-lea a.Chr., când expansiunea lor a atins punctul culminant. Triburile şi uniunile de triburi celtice au reuşit să invadeze un teritoriu imens, din insulele britanice până în Asia Mică.(...) Violenţa pătrunderii lor este atestată arheologic, pe de o parte, de distrugerea aşezărilor în care populaţia locală li s-a opus, iar pe de altă parte, de mormintele de luptători celţi descoperite până acum, ceea ce demonstrează că relaţiile cu localnicii nu au avut în nici un caz un caracter paşnic. Mai frecvent în inventarul mormintelor apar vârfurile de lance, spadele şi cuţitele de luptă, nu lipsesc, însă, nici coifurile, zalele, cnemidele, zăbalele, carele de luptă, pumnalele etc.”, scriu specialiștii de la ENDA( enciclopedia-dacica.ro).

Celții s-au ajuns în tot spațiul intracarpatic, adică Transilvania de astăzi, mai ales în zonele de șes, colinare și de podiș. Localnicii, cel mai probabil triburi getice, s-au apărat cum au putut în fața acestui val. Localnicii geți și-au păstrat întâietatea în zonele muntoase, ușor de apărat. După primul șoc al invaziei și al confliectelor puternice între căpeteniile celtice și localnici, s-a așternut pacea. Au avut loc schimburi economice și alianțe politico-militare între celți și autohtoni.

Dacii era mai degrabă înrudiți cu celții, decât cu geții

Se bănuie că în contextul acestor invazii celtice pornite încă din secolul al IV lea către lumea balcanică și chiar Asia Mică, s-au născut, de fapt, triburile dacilor. Poate în secolul al III lea îHr, odată ce în secolul II ÎHr sunt deja pomeniți de izvoarele istorice ca neam de sine stătător, ba chiar angrenat militar împotriva romanilor. Sunt specialiști care cred că dacii s-au format dintr-un mix etnic și tribal angrenat de invaziile celtice. Adică o uniune de celți, iliri și traci, care a ajuns să se sudeze ca etnos și să dea naștere unei forme etnice originale. Specialiștii spun că în acest mix etnic care a dat naștere dacilor, elementul tracic ar fi dominant.

„Nu este imposibil, pe baza situaţiei din regiune, ca cei numiţi de romani daci să fi fost la început o astfel de comunitate războinică, cu origini şi componente mixte, dar în care a prevalat filonul tracic. Războinici prin excelenţă, testamentarii unor lungi tradiţii în acest sens, peste care s-a grefat apetitul şi experienţa marţială celtică, purtătorii acestei noi identităţi culturale nu doar că au reuşit să supravieţuiască constantei presiuni romane, ci şi-au exportat modelul în mediul getic nord-dunărean, pe care-l vor angrena, declanşând ample transformări de substanţă”, se arată pe site-ul de specialitate Enciclopedia Dacică( ENDA). O altă ipoteză indică faptul că dacii s-ar fi născut dintr-o uniuni de grupări războinice, cu origine mixtă, ilirică, celtică și tracică, care activau în zona Porților de Fier, ale Balcanilor dar și la nord de Dunăre, mai ales în zona de sud-vest al Olteniei. Aceste grupuri au rămas în urma tăvălugului celtic care s-a oprit tocmai în Asia Mică.

Aceste grupuri războinice au ajuns să se sudeze etnic și au pus stăpânire pe zone tot mai întinse. În orice caz, ambele ipoteze presupun aceeași realitate: dacii s-au născut dintr-un mix etnico-tribal, în care se regăseau cel mai probabil celții și tracii, și posibil ilirii. Dovezile sunt destul de importante. Dacii erau diferiți de geți din multe puncte de vedere. Geții erau puternic influențați militar și cultural de sciți prin folosirea masivă a cavaleriei, a arcașilor călare, dar mai ales de lumea elenistică prin obiectelor militare de paradă, exuberanța și luxul tipic lumii elene. Geții erau mai apropiați de lumea tracă și elenistică care i-a influențat decisiv. De cealaltă parte, dacii au o cultură marțială asemănătoare celților. De altfel, mare parte din echipamentul de luptă al războinicilor daci este de origine celtică. Inclusiv importanța infanteriei și acel „furor heroicus„ specific triburilor celtice. Spre deosebire de geți, dacii erau mult mai atașați cultural și material de lumea celtică.

„Nu putem descifra exact etapele modificărilor comportamentale care fac ca dacii să aibă un model identitar diferit de aristocraţia vechilor geţi. Cea mai probabilă explicaţie vine din chiar creuzetul etno-social şi evenimenţial în care au apărut dacii pe scena istoriei. În noile manifestări identitare se regăsesc arme şi echipamente noi (armuri de zale, scuturi ovale, tipuri noi de coifuri, spade, pumnale curbe, zăbale specializate, pinteni), dar ies din uz echipamentele de paradă, iar arcul cu săgeţi trece în plan secund, cel puţin din perspectiva elitelor. În domeniul artei, exprimarea pare că se democratizează, reprezentările nu mai aparţin strict vârfurilor sociale(....)Apar sanctuare relativ standardizate pe un spaţiu larg, numărul de cetăţi creşte exponenţial, devoalând o ierarhizare pe verticală foarte bruscă şi agresivă a societăţii dacice. În acelaşi sector, funcţia cetăţilor este una eminamente militară, de supraveghere şi apărare a unor regiuni, rute sau resurse naturale şi nu de refugiu al populaţiei. Aurul devine foarte rar în teritoriu, motiv pentru care specialiştii au căutat diverse explicaţii fenomenului, între care cea mai probabilă pare să conţină anumite restricţii religioase, în schimb argintul pare să fi fost beneficiarul unei consideraţii aparte, cu largi reverberaţii în mediul social. Fastul şi luxul de inspiraţie elenistică şi orientală sunt înlocuite cu o sobrietate cazonă, mai degrabă în rezonanţă cu lumea celtică şi romană, iar societatea în sine translează de la existenţa unei puzderii de mici basilei locali la o regalitate şi un sacerdoţiu autoritare”, se arată site-ul de specialitate ENDA, având ca principală sursă bibliografică lucrarea specialistului Cătălin Borangic, ”Seniorii războiului în lumea dacică. Elite militare din secolele II a.Chr.-II p.Chr. în spaţiul carpato-dunărean”. La rândul său, arheologul Ion Motzoi-Chicideanu preciza într-un interviu pentru ”Historia„ că dacii erau mai degrabă apropiați de lumea celtică. „Unele elemente de acolo, din munții Orăștiei, îi arată pe daci mai aproape de populațiile atestate arheologic în Transilvania şi chiar în Europa Centrală, mai exact de celți, deși cu unele elemente comune cu populațiile din Câmpia Română.”, preciza acesta.

Dacii și geții o simbioză culturală sau o relație de ierarhizare politică ?

Această simbioză dar și împrumuturile culturale, militare și sociale sunt fireaști având în vedere că în zona Transilvană și sud-vestul Olteniei, aceste triburile celtice, tracice și ilire au locuit una în proximitatea celeilalte și s-au influențat reciproc. Așa cum remarcăm și din fragmentul, cu referire la daci din „Commentari de bello gallico”, îi plasează pe aceștia în apropierea anarților, adică o puternică uniune tribală celtică. Apoi, prin secolul al II lea îHr, dacii sunt pomeniți într-o alianță strânsă cu scordiscii. Împreună, dacii și scordiscii au făcut zile negre romanilor.

„Fiind strâmtorat de către scordisci şi daci, care erau mai mulţi la număr, generalul Minucius Rufus l-a trimis înainte pe fratele său, şi în acelaşi timp câţiva călăreţi cu trâmbiţaşi, şi i-a poruncit ca, în clipa când va vedea angajată lupta, să apară pe neaşteptate din direcţia opusă şi să ordone ca trâmbiţaşii să sune din trâmbiţe. Deoarece răsunau culmile munţilor, s-a răspândit între duşmani impresia că au de-a face cu o mulţime imensă: îngroziţi de aceasta, au luat-o la fugă”, scria Frontinus. În cele din urmă este posibil, așa cum bănuiesc specialiștii, ca neamurile dacilor, mai potenți militari să fi ajuns să controleze spațiul carpato-danubiano-pontic, inclusiv neamurile geților, a căror putere se prăbușise, în secolul al III lea î Hr, odată cu invazia celților. Geții fie au fost asimilați cultural și politic, ajungând înglobați în masa triburilor dacice, contribuind la constatări ca cele ale lui Trogus Pompeiu sau Strabon, fie doar controlați politic de puternicele căpetenii dacice. Cert este că influența celtică a fost covârșitoare în cazul dacilor, aceștia părând mai degrabă o mlădiță a lumii celtice dacât a celei getice.