Organizația Stat Islamic revendică atentatul comis la Nisa

Organizația Stat Islamic revendică atentatul comis la Nisa

Organizația jihadistă Stat Islamic (SI) revendică responsabilitatea pentru atacul comis joi noaptea la Nisa, a anunțat Amaq News Agency, legată de gruparea jihadistă, citată sâmbătă de agențiile internaționale de presă.

"Unul dintre soldații Statului Islamic a executat operațiunea (...) ca răspuns la apelurile de a ataca cetățenii din țările membre ale coaliției internaționale care luptă contra SI" în Irak și Siria, a arătat Amaq, care citează o sursă de securitate.

Pe 21 mai, purtătorul de cuvânt al SI, Mohamed al Adnani, a îndemnat adepții grupării să comită mai multe atentate în Occident, în special în Europa și Statele Unite, cu prilejul lunii sfinte a ramadanului, care a început pe 6 iunie și s-a încheiat pe 5 iulie.

Într-un mesaj încărcat de ură, a cărui veridicitate nu a putut fi confirmată, cu o durată de 31 de minute și difuzată pe rețelele sociale, Al Adnani le-a transmis simpatizanților că orice atac, oricât de mic, dar executat acasă la inamic, este mai bun decât unul mare comis în teritoriile controlate.

Pentru Parchetul francez, atentatul comis joi noaptea la Nisa se încadrează în tipul de amenințare a SI, al cărui purtător de cuvânt a îndemnat în ianuarie la uciderea de necredincioși folosind gloanțe, cuțite sau "mașini".

AGERPRES/( AS — autor: Violeta Gheorghe, editor: Vicențiu Purcărea, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?